80 de ani de când trupele sovietice ne-au furat Basarabia și Bucovina. Documente

În ședința Consiliului de Miniștri din 28 iunie 1940, la ora 16.00, noul ministru al afacerilor externe, Constantin Argetoianu, le-a relatat colegilor săi „evenimentele care au făcut obiectul deliberărilor Consiliului de Coroană din 27 iunie”, comunicându-le hotărârea guvernului român de a accepta prevederile ultimatumului URSS.

Constantin Argetoianu adăuga că „Această acceptare obligă guvernul român să evacueze teritoriul Basarabiei și cel din nordul Bucovinei în termen de 4 zile, cu începere de la 28 iunie, ora 12”.

La ora când avea loc această comunicare, trupele sovietice trecuseră deja frontiera României, orașele Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă fiind ocupate în după-amiaza aceleiași zile.

În aceeași ședință, Gheorghe Tătărescu precizează că guvernul urma să expună în fața parlamentului „istoricul tuturor faptelor care formau această mare dramă a românismului”.

La 26 iunie 1940, ora 22.00, ministrul de Externe al URSS, V.M. Molotov, a remis o notă lui Gheorghe Davidescu, şeful misiunii diplomatice româneşti la Moscova.

Nota cerea „înapoierea cu orice preț” a Basarabiei şi cedarea către Uniunea Sovietică a părţii de nord a Bucovinei. Răspunsul de la Bucureşti era aşteptat în decursul zilei următoare.

Dar, din cauza întreruperii legăturilor telefonice, textul ultimatumului nu a ajuns în România decât în dimineaţa zilei de 27 iunie.

Situaţia a devenit şi mai gravă, pentru că Gheorghe Davidescu a refuzat să ia harta ataşată de sovietici la nota ultimativă.

Harta includea Herţa, în revendicările sovietice, deşi nu figura în textul notei ultimative.

Fiindcă guvernul român nu cunoştea harta, amplasarea exactă a noii frontiere sovietice a rămas necunoscută, cu consecinţe dramatice pentru autorităţile româneşti şi trupele din Herţa.

Izolați militar și politic

Ziua de 27 iunie 1940 a fost, pentru factorii de decizie de la Bucureşti, una extraordinar de tensionată, căci a devenit evident că România era izolată militar şi politic.

Germania a sfătuit România să accepte cererile sovietice, Italia a făcut la fel, iar guvernele de la Belgrad şi Atena au insistat ca Bucureştiul să nu deranjeze pacea regională prin rezistenţă militară.

Doar Turcia – gata să pună în aplicare Pactul Balcanic, care preconiza acţiune militară contra Bulgariei în cazul unei agresiuni a Bulgariei – a promis să sprijine România.

Când s-au întrunit cele două Consilii de Coroană, la 27 iunie, opţiunile valabile erau reduse: acceptarea cererilor sovietice (cedarea) sau rezistenţa armată. Sperând menţinerea restului teritoriului românesc, majoritatea membrilor consiliului au acceptat cedarea.

Guvernul român a trimis răspunsul său oficial la Moscova la 28 iunie: ”Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric