212 operatori economici trebuie să achiziţioneze certificate verzi în trimestrul III

Un număr de 212 operatori economici sunt obligaţi să achiziţioneze, în total, 3,35 milioane de certificate verzi pentru trimestrul al treilea al anului 2017, potrivit unei liste publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).

Dintre aceştia, 18 sunt persoane fizice. 

Operatorii economici care trebuie să achiziţioneze cele mai multe certificate verzi sunt Electrica Furnizare (641.959 de certificate), E.ON Energie România (401.908), Enel Energie Muntenia (389.527), 354.296 (Enel Energie), CEZ Vânzare (237.219). 

Certificatul Verde reprezintă o formă de susţinere a energiei electrice produse din surse regenerabile. Perioada de valabilitate a certificatului verde este de 12 luni de la data emiterii acestuia. 

Producătorii de energie electrică din resurse regenerabile primesc pentru fiecare unitate de energie electrică livrată în reţea (1 MWh), un număr de Certificate Verzi, conform legii. Acestea pot fi vândute separat de energia electrică, pe Piaţa de Certificate Verzi. Furnizorii de energie electrică trebuie să deţină un număr de certificate verzi corespunzător cotei de energie electrică din surse regenerabile de energie impusă. 

Sursele regenerabile eligibile să participe în sistemul de tranzacţionare a certificatelor verzi (Legea 220/27.10.2008) sunt: energie hidro utilizată în centrale cu o putere instalată de cel mult 10 MW, energie eoliană, energie solară, energie geotermală şi gazele combustibile asociate, biomasa, biogaz, gaz de fermentare a deşeurilor şi gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate. 

AGERPRES