Maria Grapini: În România există un deficit al educaţiei antreprenoriale

În România există un deficit de cunoştinţe din partea celor care doresc să pornească o afacere, iar din acest motiv ne vom concentra pe dezvoltarea sistemului educaţiei antreprenoriale, a declarat marţi ministrul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, la Forumul 'Strategii naţionale şi regionale pentru 2014-2020', organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Potrivit sursei citate, aceasta este doar una dintre direcţiile în care se acţionează în această perioadă la nivelul ministerului de profil.

‘Există un deficit al educaţiei antreprenoriale în România şi tocmai de aceea am încheiat deja un protocol cu Ministerul Educaţiei, pentru a crea un învăţământ dual, pe anumite meserii. La nivelul ministerului pe care îl conduc, acţionăm în această perioadă pe alte opt direcţii principale, printre care se numără sprijinirea accesului la finanţare pentru IMM-uri, încurajarea spiritului inovator al IMM-urilor, impozitarea afacerilor şi controlarea nivelului cheltuielilor, sprijinirea accesului IMM-urilor la resurse logistice, crearea infrastructurii din jurul întreprinderilor mici şi mijlocii etc’, a spus Maria Grapini.

Potrivit acesteia, se doreşte organizarea, de anul viitor, a două târguri – unul de primăvară-vară şi altul de toamnă-iarnă, finanţate de la bugetul de stat şi unde să fie promovate doar produse româneşti.

Ministrul delegat pentru IMM-uri s-a declarat, totodată, un duşman public al evazioniştilor.

‘Sunt un duşman public al evazioniştilor. Dacă nu reuşim să scădem evaziunea, atunci eşuăm. În schimb, dacă vom reduce evaziunea, vom putea recurge şi la relaxare fiscală’, a precizat Maria Grapini.
Sursa: Agerpres