În ultimii ani, China a condus o treime din creşterea economică a lumii, dar a încetinit şi acest fapt va acţiona ca o piedică în creşterea la nivel mondial.
Ray Dalio este, de asemenea, îngrijorat cu privire la eficacitatea politicii monetare. El se întreabă dacă se poate face ceva pentru a stimula creşterea.
Business Insider l-a intervievat pe Dalio la Davos, în Elveţia, la Forumul Economic Mondial. Iată ce a spus:
„În mod tradiţional, SUA a fost locomotiva în lume. Cu alte cuvinte, atunci când a început creşterea sa, acest fapt a contribuit la dezvoltarea exporturilor către alte ţări. Începând cu anul 2008, China a reprezentat o treime din creşterea mondială şi nu numai creşterea Chinei, ci şi importurile, deoarece ţările au beneficiat de această creştere.. asta este ceea ce vreau să spun atunci când ma refer la o locomotivă. Iar acum, lumea nu are o locomotivă - nu au o ţară care să conducă spre creştere economică mondială.”
„Cred că politica monetară este problema. Scăderea eficacităţii politicii monetare. Cred că este o problemă importantă. Suntem la sfârşitul abilităţii băncilor centrale de a stoarce mai multă creştere a datoriei sau bani? Ne apropiem de fenomenul de împingerii la limită? Cred că suntem. Cred că prezenta situaţie justifică o mulţime de discuţii şi multă atenţie referitor la cum să fie abordată această problemă”, spune Ray Dalio.
„Când ne uităm la pieţele despre care am vorbit, există un risc asimetric. Pentru că, atunci când împing spre zero şi apelează la relaxarea cantitativă, atunci este vremea de cumpărat active. Acest fapt împinge preţurile activelor în sus. Când avem o piaţă a activelor slabă şi economia slabă şi există riscul ca politica monetară să fie afectată, acest fapt trage practic un semnal de alarmă.”
-
Brandul american Michael Kors şi-a închis primul magazin ...
-
Bătăi de cap pentru antreprenori: Cifrele BNR și FMI pentru ...
-
-
Magazinele H&M caută angajaţi pentru magazinele din toată ...
-
-
-
Factură umflată la energia verde. Zeci de fabrici scutite de ...
-
-
-
Saxo Bank: Trei motive pentru care obligațiunile de Trezorerie ...
-
-
-
Lumea este sufocată de datorii. Tot PIB-ul Chinei, împrumutat ...
-
“Verde” pentru noul stadion Rapid de 27 de milioane de euro ...
-
Compania din Giurgiu care este unică în Europa. Produsele ...
-
Industria secretă din timpul regimului comunist. România era ...
-
Râurile din România unde găsești AUR doar plimbându-te pe ...
-
Berlinul critică reuniunea de la Ankara: "Un summit de război"