„Compania TAROM anunţă remedierea problemei în sistemul de control al plecărilor, de către partenerul nostru SITA. Operaţiunile de procesare a pasagerilor au fost reluate. Din cauzele nefuncţionării sistemului gestionat de SITA, calculele iniţiale ale TAROM raportează întârzieri ale curselor între 1 oră şi 2 ore şi 30 de minute, depinzând de numărul de pasageri care trebuie să fie procesaţi. Echipa TAROM depune toate eforturile necesare pentru procesarea cu maximă celeritate a tuturor pasagerilor. În acelaşi timp echipele noastre sunt disponibile pentru a oferi suport la sol pasagerilor noştri”, se menţionează în comunicat. 

Anterior, compania TAROM a anunţase, printr-un comunicat de presă, întârzieri pe toate cursele din cauza indisponibilităţii sistemului SITA (Departure Control System). 

„Operaţiunile de Check-In şi Boarding sunt suspendate până la rezolvarea problemelor care fac sistemul SITA nefuncţional. Compania TAROM le oferă pasagerilor care se află în aceste momente în tranzit asistenţă la sol, în conformitate cu normele internaţionale. Până la repunerea în funcţiune a sistemului global SITA, orice compania aeriană care operează în acest sistem nu va putea verifica eligibilitatea pasagerilor, nu va putea înregistra pasagerii sau bagajele acestora”, se menţiona în comunicat. 

Pe de altă parte, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti precizase că Sistemul SITA a fost şi este funcţional pe Aeroportul Henri Coandă, iar activitate aeroportului nu a fost afectată. 

„Eventuale disfuncţionalităţi ale SITA pe plan global au putut afecta, însă, activitatea unor companii aeriene”, menţionau reprezentanţii CNAB.AGERPRES