"Faţă de rapoartele care ajung la mine, cu fiecare am discutat la faţa locului despre ce probleme au şi ce soluţii au la problemele identificate de dânşii. Pe o parte din aceste probleme am cerut rapoarte suplimentare, astfel încât să eliminăm neajunsurile care au existat până acum, dacă au existat, în activitatea acestor companii. Studiem la nivelul ministerului, permanent, evoluţia fiecărei companii. Obiectivul meu este acela de a duce fiecare companie din MT pe profit, dat fiind faptul că extrem de multe dintre ele sunt pe pierdere, lucru anormal cu dotările pe care unele le au, unele nu le au şi trebuie îmbunătăţite, şi anormal în contextul economic actual", a declarat Rus.

"Este foarte greu să stai în piaţă, indiferent că te numeşti CFR Călători, TAROM sau CFR Marfă sau transport naval sau maritim, într-o piaţă concurenţială, este foarte complicat să exişti dacă nu funcţionezi pe profit. Prin măsuri interne vom reuşi să facem acest lucru şi, prin măsuri adiţionate măsurilor noastre, vom reuşi să le dăm viaţă (companiilor cu pierderi aflate în subordinea MT – n.r.), să le consolidăm existenţa în piaţa concurenţială viitoare. Şi, în acest sens, am avut discuţii extrem de solide cu BEI (Banca Europeană de Investiţii – n.r.), cu BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – n.r.), cu Comisia Europeană şi cu FMI. De exemplu, în cazul CFR Călători eu pot, prin măsuri interne, să aduc compania pe profit de un leu. Deci, nu este pe pierdere. Cu leul acela profit intră în faliment în următoarele şase luni, pentru că leul nu îi ajunge să se dezvolte, nu are banii necesari să asigure o mentenanţă solidă la activitatea pe care o desfăşoară. Şi, atunci, este nevoie să adăugăm leului acela pe care eventual noi am şti să îl facem singuri finanţări solide pe termen mediu şi lung, care să îi asigure o dezvoltare şi corelat cu posibilitatea lui de a rambursa acele credite", a explicat Rus.