Exor SpA, compania prin intermediul căreia familia italiană Agnelli controlează producătorul auto Fiat Chrysler, a convenit să plătească 287 milioane de lire şi să-şi crească, astfel, participaţia la Grupul The Economist la 43,7%, de la 4,7%. Această tranzacţie creşte şi participaţia familiei Rothschild în cadrul grupului media, la 26%, de la 21%. 

Grupul The Economist va răscumpăra acţiunile Pearson rămase nevândute contra sumei de 182 milioane lire. 

Directorul general al EXOR, John Elkann, a confirmat tranzacţia care va fi supusă aprobării autorităţilor de reglementare. 

'Grupul Pearson este mândru că a făcut parte din succesul The Economist în ultimii 58 de ani, iar acţionarii noştri au beneficiat din plin de creşterea grupului', a declarat John Fallon, directorul general al Pearson. 

'Suntem convinşi de uriaşul potenţial şi, în mod particular, de capacitatea The Economist de a folosi oportunităţile de dezvoltare generate de digitalizarea industriei media', a arătat, la rândul său, John Elkann. 

Grupul The Economist include revista Economist, divizia Economist Intelligence Unit şi titluri, precum CQ Roll Call. Grupul a raportat un profit operaţional de 60 de milioane de lire şi vânzări de 328 milioane de lire în anul fiscal încheiat în martie 2015. 

The Economist, care apare la Londra din 1843, are un tiraj de 1,6 milioane de exemplare. 

Această tranzacţie încheie rolul Pearson în publicaţiile de ştiri după mai mult de 50 de ani, în condiţiile în care, luna trecută, editorul britanic a vândut Grupul Financial Times către compania media Nikkei din Japonia pentru 844 milioane de lire sterline (1,3 miliarde de dolari). 

Acţiunile Pearson au scăzut cu 0,8% la Bursa din Londra, miercuri dimineaţă, valoarea de piaţă a companiei fiind de 9,6 miliarde de lire.

AGERPRES