Definiția timpului de muncă dată de Codul muncii la art. 111 este „perioada în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare“. În măsura în care programul de muncă și modul de repartizare a acestuia pe zile sunt menționate în regulamentul intern al companiei, obligația de a-l aduce la cunoștința salariaților se poate realiza eficient odată cu regulamentul intern.

În legislația din România (Codul muncii) există mai multe variante de program de lucru flexibil, la care angajatorul poate apela în funcție de specificul și nevoile activității sale, precum și de opțiunile salariaților. Printre acestea se numără și programul de muncă individualizat care presupune: un mod flexibil de organizare a timpului de lucru; astfel, durata zilnică a timpului de muncă de opt ore pe zi în cazul angajaților cu normă întreagă fiind împărțită în două perioade: o perioadă fixă, în care personalul se află simultan la locul de muncă sau o perioadă variabilă, în care salariatul își alege orele de sosire și de plecare.

Evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat este ținută de angajator conform prevederilor art. 119 din Codul muncii; de asemenea, angajatorul are dreptul de a verifica activitatea salariaților într-un anumit interval orar și prin metode prevăzute în mod specific în contractul individual de muncă.

Cine poate avea inițiativa stabilirii unui program individualizat de muncă?

În înțelesul legiuitorului, „programul de muncă individualizat“ presupune un mod flexibil de organizare a timpului de muncă. Potrivit art. 118 din Codul muncii, angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului. Astfel, inițiativa stabilirii programului individualizat o poate avea angajatorul, caz în care este nevoie de acordul salariatului pentru ca acesta să devină operațional. Dacă salariatul are o astfel de inițiativă, având o situație specială, angajatorul o poate aproba.

Reglementarea pune accentul pe acordul părților în ceea ce privește această opțiune, indiferent dacă programele individualizate sunt prevăzute în Regulamentul intern al companiei sau în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Condiția acordării unui astfel de program de lucru și de funcționare a acestuia este ca timpul de lucru săptămânal să fie de 40 (prin excepție, maximum 48) ore, cu respectarea perioadei de referință (prevederile art. 112 și 114 din Codul muncii). Programul de lucru individualizat se face la semnarea contractului individual de muncă, ulterior această modificare fiind posibilă doar prin întocmirea unui act adițional de către angajator.

Flexibilizarea timpului de muncă apare concomitent cu nevoia angajatorului de a-și organiza activitatea și în acord cu necesitățile salariaților de a-și găsi echilibrul între viața profesională și viața privată. Unul dintre principalele avantaje în oferirea unui astfel de program este un mediu de muncă relaxat, în care salariații se simt mai motivați și mai capabili să facă față atât muncii, cât și familiei, un exemplu fiind aici programatorii IT sau salariatele-mame, foarte bine pregătite, care se întorc la locul de muncă după concediul de îngrijire și creștere a copilului.

Există avantaje și pentru angajatorii care oferă program de lucru individualizat

Iată care sunt beneficiile pentru angajatorii care oferă program de lucru individualizat : crearea unui mediu de lucru relaxat și confortabil unor anumite domenii de activitate; motivarea și retenția salariaților, evitând fluctuația de personal și costurile aferente recrutării de noi angajați; angajatorul poate beneficia de capacitatea creativă a salariaților; reducerea absențelor salariatelor-mame care sunt nevoite să se ocupe de problemele de sănătate ale copiilor mici, dar sunt dispuse să lucreze într-un anumit interval orar fără a fi nevoite să se deplaseze.

Însă de toate aceste avantaje pot beneficia doar companiile al căror specific de business permite un asemenea program de lucru individualizat. Iar pe lângă această facilitate, angajatorul poate oferi salariaților săi și alte avantaje în vederea echilibrării vieții profesionale cu viața privată, în funcție de nevoile activității și ale angajaților. Toate acestea pot fi stabilite doar cu acordul salariaților, trebuie specificate în contractul individual de muncă sau în actul adițional, în regulamentul intern al companiei, precum și în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Ana-Maria Vicol, Payroll Accountant Accace