Larry Kendrick, care a zburat duminică din Gulfport (Mississippi) cu o cursă Delta Airlines la Atlanta, a primit mai multe premii pentru că a fost pasagerul cu numărul 100.000.000, respectiv două bilete de călătorie oriunde în lume, suma de 500 de dolari şi un autovehicul Nissan Altima. 'Sunt fericit să fiu parte din această reuşită', a spus Kendrick, de 35 de ani, care a adăugat că probabil va folosi cele două bilete gratuite pentru a vizita Australia sau Dubai, încă nu ştie precis, dar cu siguranţă va fi ceva din afara teritoriului SUA.

Oficialii aeroportului şi ai municipalităţii oraşului Atlanta, care au fost prezenţi la aeroport ca să îl întâmpine pe Kendrick când a aterizat, au precizat că este pentru prima dată când un aeroport atinge pragul de 100 de milioane de călători într-un singur an calendaristic. Hartsfield-Jackson este de 15 ani cel mai aglomerat aeroport al planetei. În 2014 a deservit 96 de milioane de pasageri, conform Consiliului Internaţional al Aeroporturilor.AGERPRES