'Până la această dată, 22 nave de croazieră şi-au anunţat escale în Portul Constanţa, prima, MSC Opera, fiind programată pe 28 martie 2016. Din totalul celor 22 de nave, 7 sunt fluviale. Compania MSC va avea 6 escale în acest sezon de croaziere, cu navele MSC Opera şi MSC Lirica. Se remarcă revenirea companiei Costa Crociere în Marea Neagră şi în Portul Constanţa, cu nava Costa Neoromantica. O prezenţă deosebită în acest an va fi velierul Royal Clipper, una dintre cele mai luxoase nave de croazieră din lume', se arată în comunicatul Portului Constanţa. 

Potrivit acestuia, Royal Clipper a fost lansată la apă în anul 2000, în prezenţa reginei Silvia a Suediei, designul navei fiind inspirat de Preussen, legendara navă de luptă germană. 

'Nava, supranumită 'Steaua Mărilor', şi-a avizat două sosiri în Portul Constanţa, în mai şi iunie. Aceasta are o capacitate de 227 pasageri, un echipaj format din 106 persoane, fiind utilată cu 114 cabine de lux. Se menţine trendul sosirii în regiunea Mării Negre a navelor de capacităţi mari, cele mai multe fiind din generaţia nouă, cu servicii de calitate şi multiple facilităţi la dispoziţia turiştilor', precizează conducerea Portului. 

În acest an, între 22 şi 25 iunie se va desfăşura în Marea Neagră, la Odessa – Ucraina, Adunarea Generală a MedCruise, prilej cu care se vor aborda teme specifice acestei zone. Zece preşedinţi de companii de top vor participa la acest eveniment, urmând să se ia decizii privind dezvoltarea turismului de croazieră în Marea Neagră. 

Anul acesta, între 8 şi 11 septembrie, se va organiza, în Portul Constanţa, o nouă ediţie a SCF Black Sea Tall Ships Regatta, 'unde vor sosi cele mai spectaculoase veliere din lume'. În 2015, la terminalul specializat al Portului Constanţa, au sosit 36 nave de croazieră cu 35.000 turişti la bord. 

Sursa: Agerpres