Zi neagră în Spania. Au fost înregistrate peste 900 de decese

Zi neagră în Spania. Pentru a doua zi consecutiv, vineri au fost confirmate peste 900 de decese provocate de coronavirus.

Bilanţul în Spania, ţara cea mai afectată de epidemia de COVID-19 în afară de Italia, a ajuns astfel la 10.935 de decese, din care 932 în ultimele 24 de ore, informează AFP, citată de agerpres.

Din fericire nu s-a atins încă recordul de joi, când autorităţile au comunicat un total de 950 de morţi.

În przent, numărul total de cazuri de contaminare cu coronavirus în Spania este de peste 117.000, a mai anunţat guvernul de la Madrid.