Yahoo! închide Delicious, Yahoo! Buzz, MyBlogLog şi AltaVista

Yahoo!, cel mai mare portal web din SUA, va închide mai multe site-uri şi servicii după ce, recent, a anunţat că va renunţa la 600 de angajaţi.

Site-urile şi serviciiile Yahoo! care vor fi închise sunt Delicious, Yahoo! Buzz, MyBlogLog  şi AltaVista. Deşi toate cele de mai sus sunt pe lista neagră, compania nu a confirmat oficial decât închiderea serviciului Yahoo! Buzz.
“Evaluăm şi prioritizăm în permanenţă portofoliul nostru de produse şi servicii şi în lunile următoare vom închide mai multe dintre acestea, printre care se numără şi Yahoo! Buzz”, conform unui anunţ al Yahoo!.
Yahoo! a renunţat  la mai multe servicii neprofitabile în ultimii doi ani pentru a se concentra pe alte domenii care să aducă trafic şi publicitate online.
SURSA: USA Today