Vrei să îți schimbi televizorul? Iată lista celor mai bune TV-uri din prezent!

Cea mai mare parte a românilor au câte două televizoare în casă, iar cele mai întâlnite tipuri de TV-uri sunt CRT-urile. Dacă te numeri printre cei care intenționează să își schimbe TV-ul în perioada următoare, dar ești în ceață atunci când trebuie să alegi un model, cei de la gdgt.com au făcut o listă a aparatelor care merită să le cumperi.

Dacă nu ești pasionat de tehnologie și habar nu ai ce înseamnă termenii LCD, plasmă, LED, Full-HD, HD-Ready, tuner, rată maximă de contrast, dar nici nu vrei să îți bați capul cu ei, însă vrei un televizor bun, atunci nu trebuie decât să consulți lista de mai jos. Experții de la gdgt.com au testat zeci de modele de televizoare, iar cele mai bune aparate care merită să le cumperi, în prezent, în opinia lor sunt Seria ST 50 de la Panasonic, Seria E6500 de la Samsung, Seria VT30, tot de la Pansonic, Sharp Elite PRO-X5FD, Sony HX850 și LG LM7600.
Primul lucru pe care trebuie să-l faci după ce te-ai hotărât să îţi cumperi un televizor este să verifici dimensiunile camerei în care va fi amplasat acesta.  Deşi mulţi sunt tentaţi să-şi cumpere televizoare cât mai mari, fii foarte atent la distanţa de la care vei privi la televizor. Ca regula generală, ia în considerare o distanţă de 1.5-3 ori mai mare decât dimensiunea ecranului. De exemplu, un televizor de 32-inch (81 cm) este recomandat pentru o distanţă de vizualizare între 1.3 – 2.4 metri. Dacă vrei totuși să afli ce înseamnă termenii de mai sus aruncă o privire la glosarul de mai jos!
Termeni pe care trebuie să îi știi atunci când mergi să cumperi un televizor
16:9 automat
Comută automat televizorul în modul de ecran complet 16:9 la recepţia unui semnal codat furnizat de staţia de transmisie.
 
ANSI Lumen
Un lumen ANSI este o unitate standard pentru strălucire, definită de American National Standards Institute (Institutul Naţional American de Standardizare).
 
Aspect ratio
Raportul dintre lăţimea şi înălţimea imaginii afişate pe ecran. Tot mai multe aparate TV, îndeosebi cele digitale, utilizează formatul "lat", cu raport 16:9 (1.78:1), pentru a mai bună afişare a materialelor video pe "ecran lat" ("widescreen"), precum cele de pe discurile DVD, sau transmisiile HDTV.
 
 CRT
Cathode Ray Tube (tub catodic), utilizat în monitoarele TV cu vedere directă ("direct-view"), în monitoarele de calculator şi în echipamentele de proiecţie `tri-tube’.
 
Compatibil HD
Aceste televizoare afişează conţinut High Definition atât în format 720p, cât şi 1080i, dispun atât de conectivitate analogică, cât şi HDMI™ digitală şi au cel puţin 720 de linii pe ecran.
Contrast Ratio
Raportul dintre dintre spotul luminos cel mai întunecat şi cel mai strălucitor proiectat pe ecran de către un proiector, sau vizibil pe un ecran.
 
Control dinamic al imaginii
Un circuit cu focalizare dinamică asigură o imagine foarte clară perfect focalizată pe toată suprafaţa ecranului. Un circuit electronic avansat reglează diametrul punctului produs de fiecare fascicul pentru a asigura conservarea formei imaginii, în colţurile şi pe marginile ecranului.

DLP
Termenul prescurtat pentru Digital Light Processing (procesare digitală a luminii). Este o tehnologie microdisplay, inventată de Texas Instruments. DLP se bazează pe un echipament digital cu o microoglindă (DMD), un chip cu milioane de oglinzi microscopice ataşate. Fiecare oglindă corespunde unui singur pixel în imaginea proiectată. Lumina roşie, verde şi albastră, filtrată printr-o roată color, este direct alternată de DMD, care comută de până la 5000 de ori pe secundă. Lumina reflectată este direcţionată spre o lentilă şi de acolo pe ecran, creînd o imagine. Proiectoarele HDTV High-end utilizează o soluţie "three-chip" (cu 3 cipuri), cu DMD-uri separate pentru roşu, verde şi albastru şi precede roata color.
 
DVI
Termenul prescurtat pentru Digital Visual Interface (interfaţă video digitală). Aceasta este o conexiune de mare lărgime de bandă, care poartă informaţii de imagine RGB digitizate şi poate suporta metode de protecţie la copiere (copy-protection). Specificaţiile DVI permit echipamentului de prezentere şi celui de afişare să se pună de acord cu privire la dimensiunea şi rezoluţia optimă a imaginii, pentru a a sigura automat cea mai ridicată calitate a imaginii.
 
Filtru pieptene digital
(DCF) Semnalele TV combină de foarte multe ori informaţiile alb-negru şi color într-un singur semnal. Un filtru pieptene digital separă informaţiile de imagine color şi alb-negru, asigurând detalii bine conturate şi clare fără vibrarea imaginii în cazul detaliilor fine.
 
Filtru pieptene digital 3D PAL
Asigură separarea luminozităţii şi a crominanţei, comparând câteva cadre şi mişcarea din cadrul imaginii.
 
Flat-panel TV
Un televizor ultra-subţire, relativ uşor – îndeosebi cele cu montare pe perete. Televizoarele "flat-panel" actuale utilizează fie tehnologia cu plasmă, fie cea LCD.
 
Ghid electronic de programe
(EPG) Un ghid inteligent de programe TV, cu sisteme de meniuri pentru localizarea programelor (în funcţie de disponibilitatea transmisiei),
 
HDMI
Termenul prescurtat pentru High-Definition Multimedia Interface (interfaţă multimedia de mare rezoluţie). Similar cu DVI (dar utilizând conectori mult mai mici), interfaţa multi-pin HDMI transferă semnalele videp digitale necomprimate cu protecţie la copiere şi audio multicanal. Utilizând un adaptor, HDMI este compatibil cu marea amajoritate a conexiunilor DVI curente.
 
HDTV
Termenul prescurtat pentru High-Definition Television (televiziunea de mare rezoluţie). Utilizat adesea în mod eronat ca o descriere generică pentru toate televiziunile digitale, HDTV se referă în mod specific la formatele de cea mai înaltă rezoluţie din totalul de 18 formate TV digitale. Cutoate că nu este 100% agreat de producători, comercianţi, jurnalişti, etc., este în general considerat ca format HDTV adevărat cel cu 1080-linii întreţesut (interlaced) (1080i) sau 720-linii progresiv (720p).