Vinurile și temperatura potrivită

Nici prea rece, nici prea cald. Deseori uităm că vinul este un aliment viu, care își poate schimba foarte ușor gustul în funcție de condițiile în care este servit. Iată un scurt ghid al temperaturilor optime de servire pentru cele mai întâlnite vinuri.

Probabil vi se întâmplă destul de des, când mergeți la restaurant, să vă întrebați de ce insistă unii ospătari să ignore câteva reguli simple de servire a vinului și să constatați pe propria piele că temperatura la care vă este oferită licoarea îi influențează gustul în mod decisiv. Toată lumea ar trebui să știe că vinurile albe vor fi servite reci, iar cele roșii la o temperatură moderată (în jur de 16 grade). Este o regulă de bun simț, iar dacă ospătarul nu o știe înseamnă că stabilimentul care l-a angajat trebuie evitat. Însă regula aceasta are, la rândul ei, tot felul de amendamente care merită precizate. Pentru că se întâmplă la fel de des să bem vinul alb prea rece și cel roșu prea cald

1. Șampania sau vinurile spumante trebuie răcite bine de tot. Mai exact, tempertatura lor n-ar trebui să depășească 8 grade. Ele trebuie puse la frigider cu o oră-două înainte de a fi servite sau ținute măcar 20 de minute într-o frapieră cu apă rece și gheață din belșug. Dacă e o șampanie vintage, însă, e bine să nu fie prea rece, ca să-i puteți savura buchetul.

2. Vinurile albe seci care sunt fresh și nu atât de aromate, precum Sauvignon Blanc, Pinot Gris sau Zinfandel trebuie răcite măcar o oră și jumătate, însă cele maturate sau cele puternic aromate precum Chardonnay trebuie scoase din frigider cu un sfert de oră înainte ca să poți să le apreciezi pe deplin. Temperatura optimă pentru aceste vinuri albe trebuie să fie undeva între 8 și 12 grade. Vinurile dulci, de desert, au nevoie și ele tot de o oră și mai bine în frigider, mai puțin așa zisele vinuri fortifiate, precum porto sau sherry care sunt mai gustoase la o temperatură moderată.

3. Aproape toate vinurile roșii trebuie să fie degustate la o temperatură moderată. Deci nu la temperatura camerei (asta dacă nu cumva locuiți într-un beci sau într-un castel din Scoția). În funcție de corpul și de buchetul vinului, temperatura unui vin roșu poate porni de la 12 grade vara și nu ar trebui să fie mai mare de 20 de grade.
Dacă nu aveți un mijloc de a păstra vinurile roșii la această temperatură (într-o pivniță sau într-un răcitor special) cel mai bine este să-l lăsați la frigider 15 minute înainte de a-l servi. Daca aveți ambiții de colecționar ceea ce trebuie să știți este că vinul trebuie păstrat pe cât posibil într-un loc umbros, răcoros (10-16 grade), cu umiditate moderată.