VEZI pe șosea prima mașină care se conduce singură de la Google

Google testează încă din toamna trecută mașinile care se conduc singure, o invenție al cărui patent a fost înregistrat de companie în 13 decembrie 2011.

Fotografia, realizată de antreprenorul francez Loic Le Meur pe Highway 101, principalul drum către Silicon Valey, unde e sediul companiei Google, a fost publicată pe Google+. Business Insider notează că este vorba cu siguranță de o mașină care se conduce singură, pentru că aparatul instalat pe mașină pare mai degrabă un radar, decât o cameră de luat vederi, de genul celor instalate pe mașinile Street View. De asemenea, pe bara din spate este lipit un abtibild pe care scrie ”mașină auto-condusă”.
Potrivit unor surse la acest nou proiect Google lucrează deja o echipă de 50 de specialiști, iar Serghei Brin, șeful companiei, ar fi discutat deja o colaborare cu un mare producător auto.