Ursus Breweries si-a majorat cifra de afaceri cu 22%

Ursus Breweries, membra a SABMiller, a inregistrat, in anul financiar aprilie 2005 - martie 2006, o crestere a cifrei de afaceri de 22% comparativ cu anul anterior, compania estimand atingerea unei cote de piata de 23% din industria de profil. Cresterea organica a volumelor a fost de 5% comparativ cu rata de crestere de 8% a industriei, datorita limitelor de capacitate in special pentru produsele ambalate la PET. In prezent, capacitatea de productie este in curs de extindere la 3,9 milioa

Ursus Breweries, membra a SABMiller, a inregistrat, in anul financiar aprilie 2005 – martie 2006, o crestere a cifrei de afaceri de 22% comparativ cu anul anterior, compania estimand atingerea unei cote de piata de 23% din industria de profil.

Cresterea organica a volumelor a fost de 5% comparativ cu rata de crestere de 8% a industriei, datorita limitelor de capacitate in special pentru produsele ambalate la PET.

In prezent, capacitatea de productie este in curs de extindere la 3,9 milioane hectolitri.

Potrivit reprezentantilor companiei, in anul fiscal care a trecut, Ursus Breweries s-a concentrat asupra marcii Ursus Premium, care a crescut cu noua procente. Timisoreana Lux a inregistrat cea mai rapida crestere de pe piata, de 48%, odata cu extinderea distributiei.

In anul care urmeaza, dezvoltarea comerciala si distributia marcii importate Peroni Nastro Azzurro vor fi extinse, iar marca Stejar (Strong) lansata recent va fi introdusa selectiv.

Ursus Breweries, subsidiara a SABMiller, este al doilea mare producator de bere de pe piata romaneasca. Compania detine in acest moment 4 fabrici de bere si peste 1.300 de angajati. Ursus Breweries isi desfasoara activitatea in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Buzau, Brasov si Tunari. Marcile din portofoliul URSUS Breweries sunt: Ursus, Timisoreana, Ciucas, Stejar, Peroni Nastro Azzurro si Pilsner Urquell.

Sursa: Capital, 19 mai 2006