Unde ar putea să îşi exporte România gazele! Ce se va întâmpla cu aprovizionarea cu gaze naturale

Pretul gazelor naturale a fost plafonat prin celebra ordonanta 114/2018, pana in anul 2022

Autorităţile şi-au planificat încă de acum câşiva ani să caute soluţii privind diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale şi totodată să interconecteze Sistemului Național de Transport Gaze Naturale din România cu cele ale ţărilor vecine.

Astfel, România şi-a interconectat până acum reţeaua de gaze cu Ucraina, Ungaria, Republica Moldova şi Bulgaria.

Mai nou, se reia un mai vechi proiect, acela de a „lega” conductele de gaze din România şi cu cele din Serbia, interconectare prin care se va asigura curgerea bidirecțională a gazelor din România spre Republica Serbia și invers, pe direcţia Petrovaselo – Comloșu Mare, conductă lungă de 85,56 km.

„Realizarea interconectării între cele două sisteme de transport gaze naturale duce la creșterea lichidității transfrontaliere, promovează accesul transparent și nediscriminatoriu al participanților la piața gazieră, la rețelele lor de transport. Implementarea proiectului într-o zonă situată spre extremitatea sistemului de transport gaze din România, va conduce la îmbunătăţirea alimentării cu gaze a acesteia, cât şi a Republicii Serbia, mai ales pe timpul iernii când cresc consumurile şi scade presiunea în sistem”, arată un proiect de Hotărâre publicat în dezbatere de Ministerul Economiei şi consultat de Capital.

Prin implementarea acestui proiect se diminuează consecinţele unor întreruperi în alimentarea cu gaze în situaţii de criză, spun autorii proiectului de act normativ.

„Aceste consecinţe se reflectă în general asupra grupurilor vulnerabile de consumatori, consumatorii casnici, cei care furnizează servicii sociale cum ar fi asistenţa medicală sau îngrijirea copiilor, activităţi educative cât şi activitatea economică a zonei”, e arată în nota de fundamentare.

Dependentă de o singură sursă de gaze naturale, Serbia poate resimți efectele unei potenţiale situaţii de criză ca urmare a unei posibile sistări a gazelor naturale din partea statelor furnizoare. O astfel de situaţie generează trecerea la combustibili fosili (cărbuni, păcură, lemne, etc.), utilizarea acestora determinând creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu efect poluant semnificativ.

„Dezvoltarea acestui culoar de transport are în vedere și asigurarea îmbunătățirii alimentării cu gaze a regiunii de Vest a României, întrucât după punerea în funcțiune a conductei BRUA, din conducta de interconectare, se va putea livra în SNT în anumite condiții o cantitate de gaze naturale necesară pentru îmbunătăţirea și flexibilitatea aprovizionării cu gaze a zonei de Vest a României”, se menţionează în document.

La nivel internațional, național şi local, au fost identificate potenţiale beneficii si avantaje generate de implementării Proiectului, precum:
•    Creşterea siguranței alimentării cu gaze a zonei de Vest a României şi a Republicii Serbia, prin acces la noi surse de gaze;
•    Asigurarea unui nou culoar de transport a gazelor naturale, modernizat cu o capacitate tehnică superioară celei prezente, care determină stimularea competiţiei pe piaţa internă de gaze, diversificarea structurii ofertei, cu potențiale efecte competitive a preţului gazelor naturale;
•    Întărirea rolului de ţară care poate să ofere siguranță energetică în regiune;
•    Asigurarea posibilităţior fizice de curgere bidirecțională a gazelor pe conducta de interconectare Petrovaselo – Comloșu Mare și asigurarea parametrilor tehnico-economici solicitați de Serbia în punctul de interconectare Comloșu Mare.
•    Asigurarea unui necesar suplimentar de consum a gazelor naturale, ca urmare a dezvoltărilor socio – economice preconizate în următorii 30 ÷ 40 ani;
•    Dezvoltarea sistemului naţional de transport gaze naturale;
•    Investiţii semnificative în România;
•    Creşterea siguranței în exploatare şi operare a Sistemului Național de Transport a Gazelor Naturale;

Soluția optimă constructivă, rezultată în urma analizelor și simulărilor în operarea Sistemului de Transport, a  ţinut cont de estimările de consum din zonele vizate, de posibilităţile de livrare a gazelor din sursele actuale şi/sau viitoare cât şi de cerințele privind parametrii tehnici necesari, în condiţiile asigurării siguranței în operare.

Astfel, realizarea proiectului în condițiile menţionate, presupune construirea unei conducte de transport gaze naturale Petrovaselo – Comloșu Mare în lungime totală de 85,56 km, cu diametrul DN 600 şi presiunea 63 bar, amplasată pe teritoriul administrativ al județului Timiș, precum şi o Stație de Măsurare Gaze naturale comercială, amplasată pe teritoriul administrativ al comunei Comloșu Mare, județul Timiș.

Conducta de transport va traversa 12 unități administrativ – teritoriale de pe raza județului Timiș, respectiv orașul Recaș și comunele Remetea Mare, Giarmata, Pișchia, Sînandrei, Orțișoara, Satchinez, Biled, Șandra, Lenauheim, Gottlob și Comloșu Mare. Terenul afectat de lucrările propuse face parte din domeniul public și/sau privat al unităților administrativ – teritoriale, sau este proprietate privată a persoanelor fizice și / sau  juridice.