Un fost ministru critică reacția elevilor privind gratuitatea la trenurile CFR

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei a transmis un mesaj dur pentru toți elevii. Acesta se revoltă după reacțiile organizaţiilor studenţeşti în contextul scandalului privind gratuităţile pentru trenurile CFR.

Mai exact, fostul ministru se declară împotriva gratuităţilor pentru studenţi în trenurile CFR. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, acesta critică modul în care organizaţiile studenţeşti au reacţionat la măsura Guvernului Cîţu de eliminare a gratuităţii.

Totodată, el a subliniat faptul că „Este o eroare să transformăm universitățile în Agenția Națională de Pomeni pentru Tineri Slab Pregătiți”, susţine fostul ministru. În același timp, fostul ministru s-a arătat ”șocat de impertinența” cu care organizațiile studențești i-au răspuns premierului Florin Cîțu după reducerile operate în transportul cu trenurile CFR. 

„Sunt șocat de impertinența, demagogia, necunoașterea și spiritul total antidemocratic cu care organizațiile studențești răspund premierului Cîțu referitor la reducerile operate de acesta pentru studenți. Ei îl acuză că a tăiat ”bazat pe considerente ideologice”. E un guvern ales democratic, inclusiv pe criterii ideologice, e foarte bine dacă ia decizii bazat pe principii.

De când organizațiile studențești au devenit komisarii politici ai luptei de clasă? Pe fond: e greu de decis cât de inspirată este decizia de a lărgi, în România, sprijinul social pentru studenți. Eu cred că nu e. Pe de-o parte pare o idee bună să sprijini cât mai mulți tineri, inclusiv fără resurse, să meargă la universitate. Pe de altă parte e limpede că majoritatea universităților noastre nu reușesc să fie performante nici măcar pentru cei mai buni studenți”, a scris fostul ministru pe facebook.

Revoltă pentru reducerile de transport de la CFR

Totodată, acesta a mai adăugat că numărul elevilor care obțin examenul de bacalaureat este aproape egal cu cel al locurilor gratuite de la universități. El numește toate măsurile sociale ”pomeni” și este de părere că va fi nevoie de lucru în orașele universitare din România.

Fostul ministru susține că unii au nevoie de meditații, alții au nevoie de resurse pe care și le pot permite prin muncă, așa cum au făcut-o și alții.

„În condițiile în care numărul de elevi care obțin bacalaureatul e aproximativ egal cu cel al locurilor gratuite oferite de universități, e firesc să te întrebi cum anume sprijinul financiar pentru cei săraci îi va ajuta să intre la universitate când, de fapt, problema esențială este că ei nu au bacalaureatul, adică nu pot intra la universitate din cauza nivelului lor scăzut. Esența este, așadar, creșterea nivelului celor de jos, ceea ce va rezolva și toate problemele care decurg de aici, nu pomeni pentru cei care nu au nivelul.

În principiu sunt împotriva măsurilor sociale, numite de unii pomeni. E atât de mult de lucru în orașele universitare ale României, atâți elevi mici au nevoie de meditații de exemplu, încât un student merituous, care are nevoie de un plus de resurse pentru a învăța, le poate obține, așa cum mulți dintre noi am făcut-o, prin câteva ore de muncă”, a adăugat el.

Daniel Funeriu susține încă odată că este o eroare ca universitățile din țară să fie transformate în „Agenția Națională de Pomeni pentru Tineri Slab Pregătiți”. El mai adăugat că dacă Guvernul va continua să risipească bani, nu va fi promovată niciodată cultura performanței.

„În concluzie, sistemul de sprijin social pentru studenți trebuie să îndeplinească un rol simplu: niciun tânăr cu performanțe suficiente pentru a urma o universitate nu trebuie lăsat de căruță.

Este însă o eroare să transformăm universitățile în Agenția Națională de Pomeni pentru Tineri Slab Pregătiți. Dacă facem asta risipim bani (care ar fi mai util să fie injectați în creșterea performanțelor celor mici), inducem o mentalitate de asistat social studenților, nu promovăm cultura performanței”, mai scrie Funeriu pe Facebook.