Umilință absolută pentru Simona Halep. Este de șase ori sub un copil de 18 ani. Sponsorul a făcut totul public

Simona Halep(28 de ani), fost număr 1 mondial și cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României, pălește în fața mai tinerelor sale adversare. O rusoaică ce abia punea racheta în mână când Halep înregistra deja primele succese la marile turnee internaționale a ajuns să câștige doar de la furnizorul de echipament de circa șase ori mai mult decât Simona.

Simona Halep nu mai este locul 1 nici în clasamanetul WTA și nici în preferințele principalului său sponsor, compania producătoare de echipament sportiv Nike. Conform stiripesurse.ro, ea încasează circa 1,7 milioane de dolari pe an, de la Nike, în timp ce tânăra de 18 ani Amanda Anisimova (locul 21 WTA) ia circa 8,75 milioane de dolari.  Anisimova este cetățean american, însă originile sale sunt în Rusia.

În acest an jucătoarea din SUA a câștigat un trofeu, la Bogota (Columbia), în luna aprilie. Cea mai bună performanță de la un Mare Șlem a fost înregistrată tot în stagiunea în curs, la Roland Garros. Ajungea în semifinalele competiției, unde pierdea, după un meci la mare luptă, în fața lui Ashleigh Barty (Australia), scor 7-6(4); 3-6; 3-6. În sferturile de finală, Amanda Anisimova trecuse de Simona Halep, în două seturi.