Tragedie în România! A murit chiar în noaptea de Crăciun. Accident teribil

SURSA FOTO: Dreamstime

Tragedie în România! Accident teribil de circulație în noapte de duminică spre luni. O persoană și-a pierdut viața din cauza unui șofer aflat sub influența alcoolului.

Accident de circulație teribil în județul Iași

În timpul nopții de duminică spre luni, pe DJ 249, între localitățile Măcărești și Prisecani din județul Iași, s-a produs un accident teribil. În urma acestuia o persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au suferit răni. Șoferului unei autoutilitare implicate în accident i-a fost întocmit dosar penal, deoarece se afla sub influența alcoolului.

Conform anchetei poliției, un tânăr de 21 de ani din județul Vaslui, aflat la volanul autoutilitarei, a pierdut controlul vehiculului. El a intrat în coliziune cu un parapet metalic și a ieșit de pe partea carosabilă. Autoutilitara s-a răsturnat de mai multe ori și a rămas suspendată peste șanțul din afara părții carosabile.

În urma accidentului, un tânăr de 24 de ani, pasagerul de lângă șofer, a decedat. Șoferul și alți doi pasageri, ambii minori în vârstă de 16 ani, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru tratament medical.

La testarea șoferului cu aparatul etilotest, s-a constatat o alcoolemie de 0,63 ml/g în aerul expirat. Probe biologice au fost recoltate la unitatea medicală pentru stabilirea exactă a alcoolemiei și a consumului de substanțe cu efect psihoactiv.

În consecință, șoferului i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un alt accident grav s-a produs la Suceava

De asemenea, luni, în prima zi de Crăciun, o tânără în vârstă de 19 ani a suferit răni grave în urma unui accident rutier înregistrat în municipiul Suceava, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.

Conform raportului, tânăra a rămas blocată în autoturismul pe care îl conducea. Autoturismul se pare că a ieșit în afara părții carosabile, iar tânăra în stare de inconștiență a rămas prinsă în mașină.

„Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. În urma accidentului, a rezultat o victimă încarcerată, în stare de inconştienţă. Pompierii militari au extras victima încarcerată şi au predat-o echipajului medical”, au precizat oficialii ISU.

Tânăra prezenta funcții vitale. Ea a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe din Suceava pentru îngrijiri medicale.