Timişoara, deşi a fost cea mai afectată localitate de furtuna de duminică, a primit cei mai puţini bani pentru reabilitare de la bugetul de stat

Primarul Nicolae Robu a declarat vineri că Timişoara a fost din nou discriminată de Guvern, întrucât deşi a fost cea mai afectată localitate de furtuna de duminică, a primit cei mai puţini bani, deoarece premierul Mihai Tudose i-a cerut ca solicitările să se limiteze strict la şcoli şi spitale, în timp ce alte localităţi au primit mult mai mult, inclusiv pentru biserici.

Prima listă prezentată premierului de primar, luni, a fost în cuantum de 20 de milioane de lei, dar după ''restricţiile'' lui Mihai Tudose, totul s-a redus la 2,2 milioane de lei, a susţinut edilul timişorean 

''Am prezentat o estimare cu asumarea în scris a răspunderii celor care au realizat-o, estimare la circa 20 de milioane de lei în Timişoara, la şcoli. Ulterior, noi am cerut de la guvern 2,2 milioane de lei, pentru că ne-am conformat solicitării premierului de a ne limita la acele lucrări care remediază stricăciuni provocate strict de termenul de furtună'', a declarat Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres.

În opinia edilului, solicitarea premierului nu a fost cea mai corectă, constatând că la Timişoara, unde primăria va cheltui 20 de milioane de lei pentru reabilitarea acoperişurilor şcolilor afectate de furtună, de la bugetul de stat vin circa 2 milioane de lei, adică 10% din suma solicitată, în timp ce alte judeţe afectate de furtună, dar nu la fel de grav ca Timişoara, au primit sume de 9 milioane de lei, sau 5 milioane de lei. 

''Doresc ca toţi cei care trăim în această ţară să fim trataţi la fel. Constatăm în multe privinţe că nu e aşa. Pot înţelege că bugetul statului este la limită, dar dacă nu poate, să nu poată la toţi. La Timişoara au fost puşi la pământ 3.500 de arbori, vântul a atins 110-120 km/oră, sunt valori măsurate în anumite puncte. Şi în alte privinţe, Timişoara şi Timişul au parte de discriminare negativă, Vrem egalitate'', a adăugat Nicolae Robu. 

Edilul a subliniat că şi în Timişoara şi judeţul Timiş au fost afectate lăcaşe de cult, inclusiv cu valoare de monument istoric, dar nu au primit niciun leu de la guvern. Printre acestea se află Biserica romano-catolică din Dudeştii Noi, Catedrala Mitropolitană Timişoara (au căzut o mitră şi o cruce), Bisericile ortodoxe din Tomeşti – Româneşti (cu trei turnuri dărâmate), Gătaia, Sacoşu Mare, cele timişorene din Calea Aradului, Ronaţ, Fratelia şi Millenium (a primăriei), Centrul Eparhial. 

Potrivit edilului, pagube însemnate s-au înregistrat şi la Filarmonica Banatul, Sala Olimpia, Complexul Dacia, clădirea primăriei, dar nu s-au cerut bani pentru toate acestea, întrucât ''ni s-a spus de premier să nu cerem în etapa aceasta şi că ni se va transmite când, într-o altă etapă. S-au dat peste 4 milioane de lei pe la alţii şi la noi nimic?'', a punctat primarul Nicolae Robu. 

Edilul a precizat că se vor solicita bani şi pentru acestea. ''Nu acuz pe nimeni, dar sunt semne de întrebare şi lucrurile trebuie lămurite'', a concluzionat Robu.