Tensiuni la cote maxime între SUA și Rusia! Scot armele nucleare

Tensiuni la cote maxime între două dintre cele mai mari superputeri nucleare ale lumii. SUA acuză Rusia de testarea unor arme nucleare dezvoltate recent. Acest lucru ar duce la încălcarea unui tratat semnat acum 30 de ani.

SUA consideră că este posibil ca Rusia să efectueze teste cu focoase nucleare cu putere redusă, ceea ce o ajută la dezvoltarea potenţialului său nuclear şi încălcând astfel un moratoriu instituit cu privire la astfel de experimente, a declarat miercuri Robert P. Ashley, şeful Defense Intelligence Agency (DIA), potrivit Agerpres.

‘Statele Unite consideră că Rusia nu respectă, probabil, moratoriul asupra acestor teste conform standardului de „randament zero”‘, a declarat general-locotenentul Robert P. Ashley, exprimându-se în cadrul unui forum privind controlul asupra armelor la Institutul Hudson.

Negociat în anii 1990, Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare (CTBT) beneficiază de un sprijin larg, dar mai trebuie ratificat de opt ţări dotate cu tehnologie nucleară, între care Israel, Iran, Egipt şi SUA, pentru a putea intra în vigoare. Rusia a ratificat tratatul în 2000.

‘Noi credem că ea are capabilităţi de a efectua astfel de teste nucleare cu putere redusă depăşind limita de randament zero, stabilită de CTBT, luând în considerare modul în care funcţionează’ obiectivele respective, a spus Ashley. ‘Viziunea noastră cu privire la dezvoltarea armelor nucleare ne dă motive să credem că activitatea de testare a Rusiei a ajutat-o să-şi dezvolte potenţialul nuclear’, a adăugat el.

Anterior, Rusia a criticat şi ea SUA pentru refuzul de a ratifica Tratatul CTBT, afirmând că SUA ‘încearcă să se concentreze doar asupra zonelor care corespund intereselor lor naţionale’, notează agenţia de presă rusă RIA Novosti.