Taxa pe construcţii speciale nu se va regăsi în acest an în tarifele finale la electricitate şi gaze naturale

Taxa pe construcţiile speciale care va fi plătită de către distribuitorii de energie şi gaze naturale nu se va regăsi în tarifele finale din 2014, întrucât Autoritatea de Reglementare a stabilit deja tarifele pentru acest an, au declarat, marţi, mai mulţi directori din companiile energetice, prezenţi la o conferinţă de profil.

"Impactul asupra CEZ România este de circa 10-15 milioane de euro pe an. Anul acesta, impactul în preţul final va fi zero, întrucât, potrivit legislaţiei, dacă pe parcursul unui an apare o taxă, acest lucru este recunoscut ca şi cost neprevăzut, dar abia din anul următor, adică în 2015, ar putea avea impact în factura finală", a spus Adrian Borotea, director de afaceri corporatiste în cadrul CEZ România.

De asemenea, directorul general al distribuitorului de gaze GDF Suez Energy România, Eric Stab, susţine că pe piaţa de gaze lucrurile sunt similare.

'Pentru noi, impactul va fi undeva între 6 şi 15 milioane de euro. Chiar dacă luăm intervalul maxim, 15 milioane de euro, impactul în preţul final va fi mic', a precizat el.

Prezent la aceeaşi conferinţă, directorul general al Romgaz, Virgil Metea, a declarat că producătorul de gaze va plăti circa 100 de milioane de lei în contul acestei taxe.

Carburanţii s-ar putea scumpi cu peste 8% ca urmare a accizei suplimentare de 7 eurocenţi şi a taxei pe construcţiile speciale, a declarat şi vicepreşedintele Rompetrol, Cătălin Dumitru, tot în cadrul aceluiaşi eveniment.'Pe baza calculelor noastre, acciza suplimentară ar putea avea un impact de 40 de bani pe litru în preţul final', a spus Dumitru.

Potrivit acestuia, grupul Rompetrol va plăti 10 milioane de dolari la bugetul de stat în contul taxei pe construcţiile speciale.

Această taxă a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014.

sursa: Agerpres