Takko ajunge la opt magazine în Bucureşti

Expansiunea românească a marilor retaileri internaţionali de îmbrăcăminte continuă şi în 2014. Printre cei pe care criza nu i-a afectat major sunt şi nemţii de la Takko Fashion, care deschid, astăzi, în centrul comercial Vulcan Value Center, al optulea magazin din Bucureşti. Deținători ai unei rețele cu 61 de unități în acest moment, Takko vrea aproximativ 100 de magazine în România.

Planurile de expansiune ale retailerului german de tip discount, prezent pe piața locală din 2007, vizează acum „şi oraşele mici şi mijlocii, unde există o mulţime de oportunităţi de dezvoltare”, precizează Cosmin Ulmean, country manager pentru România şi Serbia al Takko Fashion; deja au fost deschise magazine Takko în Slobozia, Sighetu Marmației, Deva, Caransebeş, Buzău sau Tecuci, toate cu mai puțin de 70.000 de locuitori. Planul final: 100 de magazine. În cât timp? „În funcţie de spaţiile pe care le găsim. Nu mai deschidem 10-15 magazine pe an, pentru că piaţa nu oferă suficiente spaţii“, explică Ulmean.

Acum, adaugă el, nu se mai poate pune problema unei dezvoltari explozive a pieței de mall-uri și centre comeciale. „Cererea de produse fashion este foarte mare, dar, în același timp, prețul trebuie să fie moderat“, punctează managerul, cu precizarea că oferta Takko Fashion – cele mai recente tendințe în modă, la prețuri atractive – este foarte bine primită de către români.

Care e principalul factor diferenţiator pe care se pot baza retailerii de modă în căutarea creşterilor viitoare? E o întrebare la care Ulmean evita, într-o discuţie anterioară, să fie concret: „Oamenii nu vin în magazin doar pentru preţuri (…) ei caută varietate, tendinţe, caută «value for money»“.

În 2013, Takko Fashion a  avut pierderi de circa 1,3 mil. euro la o cifră de afaceri de circa 28,4 de mil. euro, potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe.