SUV-urile produse la Mioveni și Craiova, evoluție surprinzătoare pe piața europeană

Clasamentul înmatriculărilor de noi vehicule din Europa are e primele trei locuri modelele Volkswagen Golf, Renault Clio și Volkswagen Polo. Chiar dacă nu pot emite pretenții la Top 10, SUV-urile produse în România surprind prin cele mai mari creșteri.

Raportul JATO Dynamics pentru înmatriculările din primele nouă luni ale acestui an arată un Top 10 format din ocupantele obișnuite. Volkswagen Golf este lider absolut, cu  340.538 de unități, mai puține cu 3,4% decât în aceeași perioadă a anului 2017. Renault Clio, vehiculul aflat pe poziția a doua, a fost comercializat în 256.112 de exemplare (+4,5%), iar cel de pe locul trei, Volkswagen Polo, în 225.319 unități (+0,1%).

Mult mai important pentru români, Dacia Duster, model aflat pe locul 17 în clasamentul înmatriculărilor din Europa în primele nouă luni cu 139.993 de unități a înregistrat a doua mare creștere din Top 50,  de 32,1%. În același timp, celălalt SUV de clasă B asamblat în România, Ford EcoSport, are cea mai mare creștere din clasament (+66,3%), ajungând la vânzări de 84.902 unități și ocupând astfel poziția 43. Tot în Top 50 se află și Dacia Sandero, mai sus decât ambele SUV-uri, pe locul 12, dar cu o cfreștere de numai 6%.