Surpriză de proporții! Gigi Becali vrea să revină în politică! Cu ce partid poartă negocieri

Gigi Becali se gândește să revină în politică. Se pare că ultimele măsuri luate de Guvern nu au fost nici pe placul său și vrea să facă ceva pentru a uni forțele de opoziție care astfel ar deveni un adversar real pentru PSD. Finanțatorul FCSB a intrat într-un conflict cu fostul ginere al lui Traian Băsescu, dar spune că l-a iertat și că acum dorește o întâlnire cu fostul președinte.

„Dacă mai face vreo declarație, îi rup o ureche. Pai ce, el e om să-l bat? El e un copil față de mine. Am vorbit cu el și i-am zis că o să-l iert. Eu nu mă duc la biserică și după mă bat cu oamenii. Sigur, zic că îi rup o ureche așa ca la copii. Să stea și părinții lui liniștiți că eu nu mă răzbun pe el. Eu nu sunt omul care să țină minte răul,” a spus Gigi Becali la România TV.

Gigi Becali a dezvăluit că s-a întâlnit cu Eugen Tomac, căruia i-a cerut o întâlnire cu Traian Băsescu. Așadar pare că partidul în care se regăsește milionarul este PMP, cu care crede că ar putea mișca lucrurile.

„M-am întâlnit și cu președintele PMP, Eugen Tomac, la teleferic, acolo la munte. I-am zis că vreau să mă întâlnesc cu Traian Băsescu, să unim toate forțele astea de opoziție. Am uitat tot răul, gata. Mi-aș dori să mă întâlnesc cu el, că Băsescu e om deștept. Eu țin minte doar atunci când m-a sunat la pauza meciului cu Valencia și m-a invitat la președinție. A fost o onoare pentru mine,” a spus Gigi Becali.