Țara de lângă România care și-a propus ca toate autostrăzile să ajungă până la graniţă

Țara noastră nu are nici măcar o autostradă care să lege Estul de Vest, iar vecinii noștri și-au propus ca în șase ani toate oraşele reşedinţe de judeţ să fie tranzitate de un drum expres şi toate autostrăzile să ajungă până la graniţă

Guvernul ungar va aloca 2.500 de miliarde de forinţi (aproximativ 8 miliarde de euro), până în 2025, pentru dezvoltare rutieră. 

Două dintre cele mai importante obiective ale dezvoltării sunt: toate oraşele reşedinţe de judeţ să fie tranzitate de un drum expres şi toate autostrăzile să ajungă până la graniţă – a comunicat László Palkovics, ministrul ungar al inovării şi tehnologiei la Berettyóújfalu, cu prilejul finalizării lucrărilor la autostrada M35 şi a inaugurării primului tronson al autostrăzii M4. 

Róbert Nagy, directorul general al Societăţii Naţionale de Dezvoltare a Infrastructurii din Ungaria, a precizat: cele două tronsoane de autostradă, cu lungimea de 23 de kilometri, au fost realizate cu fonduri UE şi cu cofinanţare din partea statului ungar.RADOR