Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri a atins plafonul maxim alocat

Valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse prin Submăsura 6.1 'Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri', componenta aferentă zonei non-montane, a ajuns la nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanţare în acest an, a anunţat miercuri Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat de presă.

Conform AFIR, odată atins plafonul stabilit de 120% din alocarea disponibilă pentru componenta non-montană din cadrul Submăsurii 6.1 ( 77,84 milioane de euro) sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat.

Instituţia precizează că pentru zona montană din cadrul Submăsurii 6.1 'Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri', AFIR primeşte în continuare cereri de finanţare, suma disponibilă rămasă este de 35,61 milioane de euro, sesiunea de depunere fiind deschisă până la 30 octombrie.

AFIR mai menţionează că depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii anuale aferente unei componente din cadrul unei submăsuri se opreşte înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse, care au un punctaj estimat (prescoring) mai mare sau egal decât pragul de calitate aferent lunii respective, atinge procentul de 120% din nivelul alocării aferente sesiunii anuale a componentei/ submăsurii respective, conform metodologiei în vigoare.