Şeful ANSVSA le recomandă fermierilor să facă exporturi de oi în Turcia

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu, le-a recomandat, sâmbătă, fermierilor din România să exporte ovine în Turcia. El a declarat, în cadrul unei întâlniri cu fermierii din Botoşani, că, înainte de a avea ca obiectiv efectuarea de exporturi de animale vii către China, să se 'focuseze pe relaţia cu Turcia'.

'Deocamdată, până stabilim procedurile tehnice cu chinezii, se ne focusăm pe relaţia cu Turcia. Noi am stabilit deja fermele de carantină în vreo patru- cinci judeţe şi, după Paşte, o să vină delegaţia de la serviciile veterinare din Turcia să viziteze aceste ferme. Avem agreate cu ei toate certificatele sanitar- veterinare şi, teoretic, după inspecţie se poate relua comerţul cu Turcia cu ovine vii', a afirmat Mănăstireanu.

De asemenea, preşedintele ANSVSA a subliniat că Turcia ar putea accepta, de la sfârşitul lunii mai, şi tranzitul de carne de taurine, ca urmare a faptului că Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor urmează să publice, în buletinul propriu, statusul României de ţară cu risc neglijabil la encefalita spongiformă bovină.

Referindu-se la relaţiile comerciale cu China, Mănăstireanu susţine că este nevoie de solicitarea serviciilor veterinare chineze pentru auditarea fermelor de ovine din România, pentru efectuarea exporturilor.

SURSA: Agerpres