Se schimbă legea! Toți administratorii de bloc sunt obligați să facă asta

Se schimbă legea! Toți administratorii de bloc trebuie să știe acest lucru. Totul este prevăzut într-o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2018 privind înființarea, organizarea şi funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.

Propunerea a fost depusă recent la Senat și vine în ajutorul administratorilor de bloc. Astfel, aceștia nu vor mai fi nevoiți să obțină acel certificat de calificare și atestarea.

În prezent, administratorii sunt obligați ca, până pe 1 ianuarie 2021, să obțină acest certificat. Acum, parlamentarii vor să elimine aceast document, fiind necesar doar un curs pentru a ocupa funcția de administrator de bloc.

De asemenea, și administratorii în funcție trebuie să dețină doar diploma de absolvire a unui curs de calificare ca administrator de imobile/condominii.

Parlamentarii vor să renunțe și la atestatele de administrator, actele care dovedesc calitatea de administator.

Pentru a intra în vigoare, propunerea trebuie să fie adoptată de Parlament, aprobată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.