Şaramet: „În câteva zile se decide continuarea programului Prima Casă”

În condiţiile în care garanţiile de la Prima Casă sunt estimate a se epuiza undeva prin octombrie, o decizie privind suplimentarea sau nu a acestora se va lua în câteva zile, a declarat azi Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM, instituţia care acordă garanţiile de 50% la creditele Prima Casă.

„Vedem că băncile sunt interesate pentru continuare. Noi am transmis solicitările Ministerului de Finanţe şi în câteva zile vom avea o decizie dacă garanţiile vor fi suplimentate sau nu. Nu ştiu acum depre ce plafon suplimentar ar fi vorba, de 100, 200, sau 300 milioane euro. Aşteptăm decizia Ministerului de Finanţe”, a spus Şaramet la un seminar pe tema garantării şi contragarantării după Basel 3, organizat la BNR de revista Finanţiştii.
Şaramet a estimat că garanţiile disponibile în actuala fază a programului Prima Casă s-ar putea epuiza undeva pe la jumătatea lunii septembrie sau în luna octombrie.