S-au încins spiritele în PSD! Liviu Dragnea a ieșit la ATAC

Liderul PSD, Liviu Dragnea, propune partidului din care face parte ca în cel mai scurt timp să se organizeze două ședințe de Comitet Executiv Național: una privind remaniera guvernamentală, cealaltă pe alte ”teme politice”.

Potrivit unor surse, prima ședință va fi dedicată execuțiilor politice ale adversarilor președintelui Liviu Dragnea, iar a doua ședință pentru a tranșa cine pleaca, cine rămâne și cine vine în guvernul Dăncilă 2.

Liderii partidului vor stabili, cel mai probabil până la sfârșitul acestei săptămâni, când se vor organiza cele două ședințe ale conducerii lărgite a formațiunii.

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova (PSD), s-a declarat miercuri, la Parlament, „flatat” de faptul că numele său figurează pe listele pentru remanierea guvernamentală și a indicat că nu are nimic să-și reproșeze.

Vicepremierul Viorel Ștefan a declarat, miercuri, la Parlament, că nu poate să anticipeze dacă va mai rămâne sau nu în Guvern după remaniere, însă a precizat că merge pe proiectul șefiei ASF la care și-a depus candidatura.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că la această oră nu se pune problema remanierii ministrului Justiției, Tudorel Toader și că remanierea membrilor Guvernului nu nicio legătură cu o posibilă OUG pentru amnistie și grațiere.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, marți, că a încheiat evaluarea miniștrilor, urmând să o prezinte în Comitetul Executiv Național PSD. Șeful Executivului a refuzat să dea nume sau să precizeze câți miniștri vor părăsi Cabinetul.

Premierul Viorica Dăncilă va efectua o vizită, vineri la Varna, iar în intervalul 3-8 noiembrie va merge în Sultanatul Oman și în Qatar.

Vicepreședintele PSD Marian Oprișan a declarat, pe 24 octombrie, la Parlament, că miniștrii care nu au comunicat public măsurile bune pe care le-au luat „nu au ce să caute” în Executiv, social-democratul spunând că vicepremierul Paul Stănescu este „destoinic”, dar „nu a comunicat deloc”.

De asemenea, președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, pe 17 octombrie, că partidul va lua o decizie în legătură cu susținerea și depunerea în Parlament a proiectului de lege privind parteneriatul civil în cadrul următoarei ședințe a Comitetului Executiv Național al partidului, potrivit Știripesurse.ro.