S-a decis! Cine îi ține locul lui Liviu Dragnea la Camera Deputaților

Liviu Dragnea se pare că are probleme de sănătate care îl pun în imposibilitatea de a-și exercita funcțiile. Președintele PSD trebuia să ajungă luni în instanță la audierile pentru dosarul angajărilor fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului. Din cauza problemelor de sănătate, Dragnea și-a delegat atribuțiile de lider al Camerei Deputaților. Liviu Dragnea urmează să aibă un înlocuitor.

În loc să vină astăzi la audieri, Dragnea a trimis prin avocații săi niște „scutiri medicale” care arată că nu se poate prezenta la audieri. Tot din cauza stării sale de sănătate, Dragnea va avea un înlocuitor la șefia Camerei, în perioada 16-24 martie.

Liviu Dragnea și-a delegat atribuțiile lui lui Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaților.

„În perioada 16 – 24 martie 2019 atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor”, se arată în decizia publicată luni în Monitorul Oficial.

Liderul PSD acuză dureri mari de spate și se află internat în acest moment într-o clinică privată, scrie Agerpres.