Rusia oferă băncilor stimulente de 5,4 miliarde dolari pentru a evita extinderea crizei

Ministerul de Finanţe din Rusia s-a oferit să plaseze 160 miliarde de ruble (5,4 miliarde de dolari) în conturile de depozite ale băncilor ruseşti, pentru a evita un nivel insuficient al lichidităţilor, pe fondul extinderii turbulenţelor financiare globale, a anunţat joi publicaţia rusă "Vedemosti".

"Acestă decizie este necesară pentru a asigura stabilitatea pieţei", a declarat un oficial rus.

Ministerul de Finanţe din Rusia şi Banca Centrală au luat măsuri preventive din cauza nivelului considerabil al lichidităţilor utilizat pentru achiziţionarea de valută, a explicat analistul VTB Capital, Nikolai Petrov.

Rusia este gata să intervină pe pieţe injectând lichidităţi dacă va fi necesar, a declarat marţi premierul rus Vladimir Putin.

Temerile referitoare la o repetare a crizei financiare mondiale fac să apară în Rusia spectrul unei noi devalorizări, după cea puternică din 2008-2009, care a afectat dur economiile populaţiei.

În acea epocă, Banca Centrală a Rusiei a efectuat mai multe intervenţii pentru a salva moneda rusească, folosind rezervele acumulate ani de zile din vânzările de hidrocarburi.
SURSA: Agerpres