Roşu pe Burse

Bursele internaţionale au început săptămâna pe minus. După ce Bursa de la Tokyo nu a ţinut cont de faptul că economia japoneză a ieşit din recesiune, pieţele europene de capital au avut un început de săptămână destul de greu, acesta fiind continuat de Bursa de la New York care a închis, de asemenea pe roşu. Astfel, indicele Dow Jones a închis şedinţa de ieri într-o scădere de 2%, în timp ce S&P 500 a suferit o depreciere de 2,43%. În cadrul sesiunii de astăzi

Bursele internaţionale au început săptămâna pe minus. După ce Bursa de la Tokyo nu a ţinut cont de faptul că economia japoneză a ieşit din recesiune, pieţele europene de capital au avut un început de săptămână destul de greu, acesta fiind continuat de Bursa de la New York care a închis, de asemenea pe roşu.

Astfel, indicele Dow Jones a închis şedinţa de ieri într-o scădere de 2%, în timp ce S&P 500 a suferit o depreciere de 2,43%.

În cadrul sesiunii de astăzi de tranzacţionare a Bursei de la Tokyo, indicele Nikkei se află tot pe minus, însă deprecierea este foarte mică, de 0,04%, nefiind exclus ca indicele să revină pe verde până la finalul şedinţei.