România se îndreaptă spre dezastru! Cine va fi salvarea PNL? Răsturnare de situaţie în politică

Jurnalistul Dan Andronic a scris recent, într-un editorial EVZ, despre salvarea PNL și implicațiile pe care le are moțiunea de cenzură. Incredibil ce se întâmplă acum pe scena politică românească. Prezentăm mai jos editorialul integral.

„Am spus în ultimele săptămâni că moțiunea de cenzură va trece. Numai că motivele sunt cu totul altele decât cele care apar la prima analiză. Ultimele declarații vin să ne arate realitatea românească cu totul altfel decât ne-o închipuim.

Așa cum spuneam, să presupunem că moțiunea de cenzură va trece. Și ce dacă? Nimeni nu pare să joace după regulile binecunoscute.

Primul dintre ei, Marcel Ciolacu, președintele interimar al social-democraților, a dezvăluit intențiile PSD: „Demersul nostru nu este pentru a prelua guvernarea; demersul nostru este pentru a apăra un principiu democratic, respectiv să nu modifici legile electorale în ultimele şase luni desfășurarea lor. Noi am propus un guvern de uniune națională până la desfășurarea alegerilor. Am înțeles din discursul președintelui României, care are atributul constituţional de a desemna un prim-ministru, că nu dorește așa ceva; dorește în continuare un guvern al Partidului Național Liberal. Atunci aşteptăm să propună dânsul.”

Este pentru prima dată când aud în ultimii 30 de ani că un partid depune o moțiune de cenzură, dar nu vrea să preia guvernarea. O face ca pe o declarație politică, o conferință de presă, sau un talk-show mai animat. Trece moțiunea, jocul rămâne același. Pare un meci din epoca în care Pinalti era jupânul campionatului de fotbal. Rezultatele erau cunoscute, se negocia doar diferența de scor.

Care poate fi motivul, v-ați întreba. Pentru asta aș zice că postarea lui Traian Băsescu este edificatoare.

1. Deficit comercial la 11 luni – 15,5 miliarde Euro, creştere cu 16 la sută faţă de 2018;
2. Deficit de cont curent la 11 luni – 10,0 miliarde Euro, creşte cu 21 la sută faţă de 2018;
3. Datoria externă a crescut, în primele 11 luni, cu 7,262 miliarde Euro;
4. Deficitul bugetului consolidat – 4 la sută, adică 8,8 miliarde Euro;
5. Dobânzi foarte mari la împrumuturi pe termen lung – 4,6 la sută. Comparaţia cu dobânzile aplicate ţărilor din regiune, după cum urmează: Bulgaria – 0,32 la sută/ Croaţia- 1,36 la sută/ Grecia-2,67 la sută/ Ungaria-2,74 la sută.
6.Creşterea economică în scădere accentuată, ajungând la 0,5 la sută în trimestrul 3 faţă de trimestrul 2;
7. Cheltuielile curente la 11 luni au crescut cu 13,2 la sută faţă de 2018;
8. Cheltuielile cu personalul bugetar la 11 luni au crescut cu 19,1 la sută faţă de 11 luni din 2018;
9. Cheltuielile cu asistenţa socială la 11 luni au majorat cu 11,5 la sută faţă în 11 luni din 2018 faţă de aceeaşi perioadă din 2018.

Soluția este un amestec de inflație, cu concedieri din rândul bugetarilor, poate și ceva creșteri de taxe și impozite pe deasupra. Măsuri deloc populare, pe care PSD nu are de gând să le ia, căci doar știe ce a lăsat în urmă, iar PNL ar prefera să o facă cu o altă majoritate parlamentară și alți parlamentari.

Jocul politic va fi mai complicat, alegerile anticipate, pe care eu nu le văd în continuare posibile, vor genera noi forțări, dar pe termen foarte scurt moțiunea de cenzură va fi salvarea PNL.

Ce va urma? Soluția exersată de trei președinți ai României, va fi încercată și de al patrulea: guvern de uniune națională”, a scris jurnalistul Dan Andronic într-un editorial pe evz.ro.