România, locul doi în UE la creşterea costului orar al forţei de muncă, în perioada 2008-2013

Bulgaria şi România sunt pe primele locuri în UE la creşterea costului total al forţei de muncă, în perioada 2008-2013, în timp ce în Uniunea Europeană şi zona euro costul orar al forţei de muncă pentru întreaga economie a înregistrat un avans de 10,2% şi, respectiv, 10,4%, conform datelor preliminare publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Cele mai ridicate creşteri ale costului orar al forţei de muncă în monedă naţională s-au înregistrat, în perioada 2008-2013, în Bulgaria (44,1%) şi România (32,8%), iar cele mai reduse în Croaţia (0,7%), Lituania (5%) şi Marea Britanie (6,3%). În zona euro, cele mai ridicate creşteri ale costului orar al forţei de muncă au fost în Austria (18,9%), Slovacia (17%) şi Finlanda (15,9%), iar scăderi s-au înregistrat în Grecia (18,6%) şi Portugalia (5,1%).

Costul orar mediu al forţei de muncă în întreaga economie (excluzând agricultura şi administraţia publică) în 2013 este estimat la 23,7 euro în UE şi la 28,4 euro în zona euro, cu diferenţe semnificative între statele membre, de la 3,7 euro în Bulgaria, 4,6 euro în România, 6,2 euro în Lituania şi 6,3 euro în Letonia, la 40,1 euro în Suedia, 38,4 euro în Danemarca, 38 euro în Belgia şi 35,7 euro în Luxemburg.

Costul orar al muncii este reprezentat de salarii, de compensaţii financiare şi de cheltuielile nesalariale ale angajatorului.

SURSA: Agerpres