România, locul 5 la creşterea producţiei industriale în luna septembrie

Producţia industrială în Uniunea Europeană UE - 28 şi zona euro a crescut cu 0,6% în luna septembrie 2014 comparativ cu luna august 2014. România se numără printre statele unde producţia industrială a înregistrat cele mai mari ritmuri de creştere de la o lună la alta, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică - Eurostat.

Conform acestor date, în luna septembrie cele mai mari creşteri ale producţiei industriale au fost înregistrate în Croaţia – 4,6%, Cehia – 4,5%, Irlanda – 4,1%, Ungaria – 2,7% şi România -2,4%. În cazul României, creşterea din luna septembrie vine după trei luni consecutive de scădere a producţiei industriale.

În ritm anual, luna septembrie 2014 comparativ cu luna septembrie 2013, producţia industrială în Uniunea Europeană şi zona euro a crescut tot cu 0,6%. Şi în acest caz, România se numără printre statele unde producţia industria a înregistrat cele mai mari ritmuri de creştere – 3,8%, fiind însă devansată doar de Irlanda – 22,1%, Cehia – 5,6% şi Ungaria – 5,1%.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în luna septembrie 2014, producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 2,4%, datorită creşterii industriei prelucrătoare +3,3%. Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 4,9%, respectiv cu 3%.

De asemenea, în luna septembrie 2014 comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 4,9%, ca urmare a creşterii a industriei prelucrătoare +6,4%.

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 6,7%, iar industria extractivă cu 2,1%.