România, accesare de numai 11,6% a banilor europeni

România rămâne codaşă la accesarea fondurilor europene între statele din zonă cu doar 11.6% absorbţie a fondurilor structurale. Autorităţile recunosc că nu au reuşit în cei patru ani de la aderarea la UE să găsească soluţiile pentru o bună absorbţie a banilor.

“Grija României nu este să ceară bani suplimentari de la Uniunea Europeană, ci cum să absoarbă şi să cheltuie banii alocaţi”, a spus marţi ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
De altfel, potrivit datelor oferite de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice până la 31 martie 2011, România a reuşit să efectueze plăţi de numai 9,3 miliarde lei, această sumă incluzând şi banii plătiţi de la bugetul de stat. În condiţiile în care alocările financiare pentru perioada 2007-2013 sunt de 19,2 miliarde euro (80,9 miliarde lei), nivelul absorbţiei abia a ajuns la 11,6%.
Până acum au fost depuse 27.721 proiecte, cu o valoare de 214 miliarde lei, din care au fost semnate contracte pentru 5.446 proiecte cu o valoare de peste 48 miliarde lei.
Vezi aici situaţia ACIS privind accesarea fondurilor structurale la data de 31 martie 2011.