Risc de ”tulburări, de haos” în Grecia, dacă nu va fi încheiat un acord până duminică

Guvernatorul Băncii Franţei, Christian Noyer, a avertizat miercuri, la radio Europe 1, că există risc de ''tulburări, de haos'' în Grecia, unde economia este pe marginea prăpastiei, dacă Atena şi creditorii săi nu reuşesc să ajungă până duminică la un acord privind repunerea ţării pe linia de plutire.

''Economia greacă este la limita catastrofei. Este nevoie neapărat de un acord până duminică. Este ultimul termen. După, va fi prea târziu şi consecinţele vor fi grave'', a declarat Noyer, estimând că există riscul de a apărea ''tulburări, haos în ţară''.

Membru al Consiliului Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), care menţine în viaţă băncile greceşti, Noyer nu vede cum, ''în situaţia actuală'', instituţiile financiare greceşti, închise de nouă zile, ar putea fi redeschise rapid.

''S-ar face imediat coadă la ghişee'', a avertizat Noyer. Banii nu mai circulă în Grecia şi lichidităţile injectate de către BCE ''fie se duc în străinătate, fie sunt puse la saltea'', a explicat guvernatorul Băncii Franţei, estimând că, mai întâi, trebuie reinstaurată de urgenţă încrederea, dar că, până atunci, este imposibil de a face ca băncile să funcţioneze normal''. AGERPRES