REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE – Liderii lumii se spionează între ei

„Premierul israelian Netanyahu şi preşedintele turc Erdogan, spionaţi de NSA”, titrează The Wall Street Journal.

„SUA au continuat să supravegheze comunicaţiile primului ministru israelian Benjamin Netanyahu, în pofida promisiunii lor de a-şi limita spionarea aliaţilor lor după scandalul provocat de dezvăluirea interceptărilor Agenţiei de Securitate Naţională a Statelor Unite. Casa Albă nu a dezminţit articolul, care citează mai mulţi responsabili anonimi din administraţia americană, dar insistă asupra profunzimii relaţiilor SUA cu Israelul. “Noi nu conducem activităţi de informare vizând străinătatea în afară de cazul unui interes specific şi validat referitor la securitatea naţională. Această regulă se aplică la fel de bine cetăţenilor obişnuiţi, cât şi conducătorilor mondiali”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale de la Casa Albă. “Preşedintele Obama a spus în repetate rânduri că angajamentul SUA pentru securitatea Israelului este sacrosanctă”, a continuat el. Ambasada Israelului s-a abţinut de la comentarii. După dezvăluirile asupra amplorii programului de supraveghere al Agenţiei de informaţii americane NSA de acum doi ani, preşedintele Barack Obama promisese să limiteze spionajul care îi vizează pe conducătorii ţărilor aliate. Barack Obama a considerat totuşi că “motive imperioase ale securităţii naţionale” justificau continuarea programului de supraveghere a unor conducători, între care Benjamin Netanyahu şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Administraţia ar fi decis deci să nu retragă sau să dezactiveze dispozitivele electronice implantate pentru a supraveghea comunicaţiile externe pentru că ele ar fi fost dificil de reinstalat în caz de necesitate. Barack Obama ar fi cerut ca sistemele care piratează comunicaţiile aliaţilor apropiaţi să nu fie supravegheate sistematic de NSA în timp ce celelalte ar fi rămas sub supravegherea strictă a serviciilor sale. În cazul premierului israelian, Washingtonul ar fi îngrijorat de posibilele eforturi ale Israelului pentru a supraveghea, la rândul său, negocierile între SUA şi Iran asupra programului nuclear. Franţa şi-a exprimat indignarea în iunie faţă de unele practici “inacceptabile” ale serviciilor secrete americane, care au interceptat ani la rând preşedinţii francezi, potrivit Wikileaks. Telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel fusese, de asemenea, interceptat, potrivit dezvăluirilor fostului consultant al NSA, Edward Snowden”, mai scrie Wall Street Journal.

“SUA acuză Rusia că bombardează şcoli”, scrie publicaţia germană Der Spiegel.

”Statele Unite s-au arătat preocupate de numărul de victime civile ucise în Siria de loviturile aeriene ale Rusiei, potrivit Washingtonului. "Loviturile aeriene ruseşti în Siria au ucis sute de civili, inclusiv angajaţi ai serviciilor de salvare, au atins centre medicale, şcoli şi pieţe", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, citând rapoarte de la "organizaţii credibile de apărare a drepturilor omului". Secretarul de stat american John Kerry a discutat la telefon cu omologul său rus Serghei Lavrov şi i-a exprimat preocupările sale, a indicat Mark Toner într-un briefing de presă. Washingtonul se declară "îngrijorat" de "atacurile fără discriminare asupra infrastructurilor, centrelor medicale, civililor", a adăugat el. Peste 130.000 de sirieni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele între începutul lunii octombrie şi mijlocul lunii noiembrie, în special din cauza bombardamentelor ruseşti care s-au intensificat, a asigurat purtătorul de cuvânt. În această discuţie, John Kerry şi-a exprimat de asemenea regretul după asasinarea şefului rebelilor sirieni Zahran Alloush vineri. Deşi Statele Unite au rezerve faţă de discursul şi tacticile Jaish al-Islam, pe care o conducea Zahran Alloush, Mark Toner a subliniat că acesta era gata să participe la discuţiile de pace sub egida ONU. Moscova neagă categoric că loveşte şi civili în campaniile ei aeriene în Siria în sprijinul preşedintelui Bashar al-Assad, aşa cum afirmă mai multe ONG-uri dintre care Amnesty International şi Human Rights Watch. Rusia declară că îi vizează pe "terorişti" şi are grijă să nu lovească civili, în timp ce lucrează cu SUA şi ONU pentru a reuşi să pună capăt prin negocieri unui război ce a făcut deja peste 250.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate începând din 2011.”

“Un jihadist ISIS în legătură cu atacurile teroriste de la Paris a fost ucis într-un raid american, spune Pentagonul”, titrează The Guardian.

“Francezul Charaffe al Mouadan, un combatant din cadrul grupării Statul Islamic “cu legături directe” cu jihadistul belgian Abdelhamid Abaaoud, presupusul creier al atentatelor de la Paris, a fost ucis în Siria într-o lovitură aeriană a coaliţiei internaţionale a coaliţiei conduse de SUA, a declarat marţi col. Steve Warren, purtător de cuvânt al coaliţiei. Al Mouadan pregătea activ alte atacuri, a spus colonelul american. El era prieten cu unul dintre atacatorii sinucigaşi de la Bataclan, Samy Amimour şi s-a aflat în Siria în august 2013, când era cercetat în Franţa dar pus în libertate sub control judiciar, potrivit unei surse din serviciile de combatere a terorismului din Franţa. Al Moudan a fost ucis în Siria la 24 decembrie.”

“Lemmy Kilmister, fondatorul Motorhead, a murit la vârsta de 70 de ani”, scrie portalul de ştiri Business Insider.

„Ian Lemmy Kilmister, solistul trupei de heavymetal Motorhead a murit la vârsta de 70 de ani, după ce a fost diagnosticat cu un cancer agresiv, a anunţat trupa pe pagina sa de Facebook. Legendarul rocker, cântăreţ şi basist al trupei, unul dintre marii supravieţuitorii ai rock'n roll-ului a fost diagnosticat cu cancer sâmbătă, precizează agenţia France Presse. El atribuia deosebita sa longevitate printre artişti prin faptul că nu a consumat heroină. "El a aflat la 26 decembrie că suferă de aceasta boală, rămânând acasă cu jocul său video preferat în compania familiei sale", a relatat grupul pe pagina de socializare. Lemmy a trăit la Los Angeles şi a fost o persoană controversată din cauza colecţiei sale de obiecte din epoca nazistă, notează agenţia DPA. Moartea sa survine la o lună după cea a lui Phil "Philthy Animal" Taylor, fostul baterist al trupei, la vărsta de 61 de ani.”

“Gerard Depardieu îl va interpreta pe Stalin într-un film”, scrie Le Monde.

“Marele actor francez Gérard Depardieu, acum ceăţean rus, îl va întruchipa pe dictatorul sovietic Iosif Visarionovici Stalin într-un film de Fanny Ardant, informează emblematica revistă hollywoodiană Variety. Actriţa franceză Fanny Ardant, care a mai regizat anterior două lungmetraje – “Cadences obstinées” şi “Cendres et sang” adaptează pentru cinematografie în noul său film un roman de Jean-Daniel Baltassat publicat în 2013, intitulat “Le divan de Staline”. Intriga filmului se desfăşoară în Uniunea Sovietica în anii 1950 şi este centrată pe un tânăr artist angajat să creeze un monument în onoarea lui Stalin, dar care se confruntă cu suspiciunea KGB. Gérard Depardieu a devenit cetăţean rus acum mai bine de doi ani prin decizia preşedintelui Vladimir Putin, la vârsta de 67 ani, evenimentul aflându-se pe prima pagina a ziarelor în 2012. El a precizat atunci că a renunţat la paşaportul francez în semn de protest împotriva instituirii unui impozit pentru cei bogaţi în Franţa, introdus de guvernul socialist. Actorul, care face în mod regulat senzaţie în media franceză cu declaraţii provocatoare şi cu luări de poziţie pro-ruse, a avut un bogat an cinematografic în 2015.”