REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE – Încă o ţară le cere cetăţenilor ei să părăsească Turcia

“Statele Unite le ordonă diplomaţilor şi familiilor militarilor să părăsească sudul Turciei”, scrie ABC News.

“Administraţia americană le-a cerut marţi membrilor familiilor militarilor şi diplomaţilor să părăsească sud-estul Turciei şi recomandă evitarea călătoriilor în regiune din cauza ameninţării teroriste. “Departamentul de Stat îi avertizează pe cetăţenii americani în privinţa ameninţărilor teroriste sporite de pe teritoriul Turciei şi cere evitarea călătoriilor în sud-estul Turciei”, se menţionează într-un comunicat. “Turiştii străini şi americani au fost vizaţi în mod explicit de organizaţii teroriste internaţionale şi locale”, reaminteşte comunicatul. În plus, Departamentul de Stat le cere familiilor diplomaţilor în post la consulatul din Adana, din sud-est, şi celor ale funcţionarilor americani în post în provinciile Izmir şi Mugla să părăsească regiunea. Pentagonul le cere şi el familiilor militarilor staţionaţi în regiunile Adana, Izmir şi Mugla să părăsească regiunea. “Ştim că este neplăcut pentru familiile noastre, dar trebuie să le menţinem în securitate”, a precizat într-un comunicat generalul Philip Breedlove, comandantul armatei americane în Europa. “Decizia de a ne muta familiile şi civilii a fost luată în consultare cu guvernul Turciei, Departamentul de Stat şi şeful Pentagonului”, a precizat gen. Breedlove. Potrivit armatei americane, ordinul de plecare se referă la circa 670 de persoane, dintr-un total de 770 de rude şi apropiaţi ai militarilor americani desfăşuraţi în prezent în Turcia. Statul turc a fost lovit recent de mai multe atentate teroriste. La 13 martie, un atentat cu maşină-capcană s-a soldat cu 36 de morţi. Un alt atentat-sinucigaş a fost comis la 19 martie în plin centrul Istanbulului şi s-a soldat cu moartea a patru turişti”, mai scrie ABCNews.go.com

“Comandant: NATO trebuie să consolideze apărarea spaţiului aerian baltic”, titrează Reuters

“NATO trebuie să-şi ridice activitatea de patrulare în zona statelor baltice la nivelul unei forţe pregătite de luptă care să fie capabilă să apere ţările respective pe timp de război, a anunţat marţi, la Vilnius, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate în Europa, generalul american Philip Breedlove. Forţa aeriană multinaţională a NATO ce patrulează spaţiul aerian al Estoniei, Letoniei şi Lituaniei a fost dublată la opt avioane după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea. ''Cred că Alianţa trebuie să fie pregătită pentru misiunea de apărare aeriană şi, desigur, noi ca militari avem în vedere acea capabilitate. Forţele de patrulare aeriană şi cele de apărare aeriană sunt concepute pentru două situaţii diferite. Patrularea spaţiului aerian baltic este o misiune pe timp de pace'', a spus Breedlove, care îşi încheie în curând mandatul, el urmând a fi înlocuit de generalul Curtis Scaparrotti. În total aproximativ 600 de militari americani sunt prezenţi în ţările baltice şi Polonia începând din aprilie 2014. Într-un discurs rostit în Estonia în 2014, preşedintele american Barack Obama a afirmat că Alianţa Nord-Atlantică va contribui la protejarea independenţei celor trei ţări baltice, care s-au desprins din fosta Uniune Sovietică la începutul anilor '90. Estonia, Letonia şi Lituania, care au aderat atât la NATO, cât şi la Uniunea Europeană în 2004, au solicitat prezenţa permanentă a cel puţin unui batalion NATO în fiecare dintre teritoriile celor trei ţări. În general, un batalion NATO poate avea între 300 şi 800 de militari, notează agenţia de presă Reuters.”

“Un om instabil psihic a deturnat un avion al companiei Egypt Air”, scrie Le Monde.

“Piratul care a deturnat un avion de pasageri al companiei EgyptAir şi a forţat o aterizare în Cipru avea asupra sa o centură cu explozibili falsă, a declarat marţi ministrul cipriot de externe, Ioannis Kassoulidis. Bărbatul conectase mai multe carcase de telefoane mobile la cabluri, instalaţie despre care a afirmat apoi că este o centură cu explozibili. “Am avut suspiciuni dar am vrut să acţionăm prudent”, a adăugat el. Piratul aerului a fost arestat, iar cele şapte persoane pe care le ţinea ostatice la bord au fost eliberate. Un alt avion egiptean a transportat ostaticii eliberaţi înapoi în Egipt în cursul zilei.  Pilotul şi copilotul avionului, o însoţitoare de zbor, un ofiţer de securitate şi trei pasageri au fost ţinuţi ostatici după ce un bărbat a deturnat zborul 181 al EgyptAir de la Alexandria la Cairo, forţând echipajul să aterizeze dimineaţă pe aeroportul internaţional din Larnaca, a spus ministrul egiptean al aviaţiei, Sherif Fathy. Televiziunea egipteană Nile News a difuzat imagini cu ostaticii care părăseau avionul şi a informat că un grup din forţele speciale egiptene a fost trimis în Cipru pentru a colabora la eliberarea ostaticilor. Piratul aerului a cerut eliberarea unei femei deţinute din rândul opoziţiei politice din Egipt şi a cerut să i se acorde azil în Europa. De asemenea, piratul ar fi cerut să discute cu fosta sa soţie din Cipru.”

“Directorul de campanile al lui Donald Trump, inculpat pentru agresiune”, titrează The New York Times.

“Corey Lewandowski, directorul de campanie al candidatului republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a fost arestat marţi în Florida şi acuzat de agresiune împotriva unei jurnaliste la sfârşitul unei conferinţe de presă pe 8 martie, a informat poliţia din Jupiter, Florida, în sud-estul SUA. Corey Lewandowski, 42 de ani, a fost arestat în această dimineaţă şi eliberat după ce a primit o citaţie, a declarat Adam Brown, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Jupiter. Într-un document al poliţiei, anchetatorul responsabil cu acest incident a declarat că există suficiente fapte pentru inculparea lui Lewandowski, acuzat că ar fi atins-o în mod intenţionat pe Michelle Fields împotriva voinţei ei'. Echipa de campanie a lui Donald Trump a susţinut nevinovăţia lui Corey Lewandowski. Altercaţia a avut loc la sfârşitul unei conferinţe de presă a lui Donald Trump la Jupiter, în clubul său de golf. Michelle Fields, pe atunci reporter pentru site-ul conservator Breitbart, l-a urmat pe Donald Trump pentru a-i pune o întrebare. Candidatul se îndrepta spre ieşire atunci când Fields a fost trasă violent de antebraţ de Corey Lewandowski, o scenă la care a asistat un reporter de la Washington Post. Michelle Fields, care a demisionat apoi de la Breitbart, a fost fotografiată cu contuzii pe antebraţul stâng ca dovadă, însă apropiatul lui Donald Trump a negat ferm orice altercaţie.”

“Preşedintele Braziliei aproape de destituire, după ce un partener de coaliţie a plecat de la putere”, scrie The Guardian în pagina electronică.

“Preşedinta Braziliei Dilma Rousseff, ameninţată cu destituirea pe fondul unei crize politice majore, şi-a anulat o deplasare programată în această săptămână în Statele Unite. Liderul de stânga trebuia să se ducă la Washington joi pentru a participa la un summit asupra securităţii nucleare. Ea va fi înlocuită de vicepreşedintele Michel Temer, al cărui partid centrist PMDB a ieşit marţi din coaliţia lui Rousseff. Cel mai mare partid al ţării, Partidul Mişcarea Democratică Braziliană, a abandonat coaliţia lui Rousseff marţi, sporind şansele ca ea să fie destituită în urma unor acuzaţii de măsluire a conturilor publice. Speakerul camerei inferioare a legislativului Eduardo Cunha a declarat că partidul său PMDB, care tocmai a ieşit din coaliţia de guvernământ, nu ar trebui să împartă vina pentru deciziile politice haotice ale preşedintei Dilma Rousseff din ultimii ani. PMDB a ieşit din coaliţia lui Rousseff şi şi-a retras membrii din guvern. Partidul a decis că cei şase miniştri rămaşi în cabinet trebuie să demisioneze sau se vor confrunta cu o procedură de etică.”