Record: Statul s-a împrumutat la cel mai mic cost din istorie

Excesul pronunţat de lichiditate din sistemul bancar îi prieşte din plin statului, care prin intermediul Ministerului de Finanţe (MFP) se împrumută tot mai ieftin de la o licitaţie la alta. Luni, MFP a reuşit să atragă 500 milioane lei pe şase luni, pentru care a negociat un randament de numai 5,22% pe an, cel mai mic de când BNR ţine această statistică.

Deşi Finanţele îşi programaseră să ia din piaţă 500 milioane lei, băncile au dat buluc la această licitaţie, punând la bătaie o sumă de peste 5 ori mai mare, de 2,6 miliarde lei, consemnând de asemenea un record al acestui multiplu.

Cu un asemenea torent de lichidităţi, MFP a negociat un randament în scădere mult mai pronunţată decât o justifica reducerea dobânzii-cheie.

"Pe fondul lichidităţii favorabile, în piaţa secundară această scadenţă se tranzacţiona deja la randamentul obţinut ieri de Finanţe. Este cel mai mic cost istoric, dar şi dobânda-cheie este la minim istoric şi inflaţia este la minim istoric", a declarat pentru Capital Vlad Muscalu, senior economist al ING Bank.