RECORD de magazine care vor fi deschise de către Profi în 2018

Retailerul Profi intenționează să deschidă, anul viitor, ”cel puțin tot atâtea magazine câte au fost deschise anul acesta”, adică aproape 200, în timp ce investițiile vor fi de aproximativ 50 de milioane de euro, potrivit reprezentanților companiei.

Astfel, compania Profi Rom Food se va apropia, în 2018, de 900 de unități, fiind rețeaua cu cel mai extins număr de magazine, la nivel național. 

Strategic, retailerul și-a propus să inaugureze în fiecare an cel puțin tot atâtea magazine câte au fost inaugurate în anul anterior. 

În urmă cu un an, Mid Europa Partners, una dintre cele mai importante firme de private equity axată pe achiziţii în Europa Centrală şi de Est, a cumpărat Profi Rom Food  pentru 533 milioane de euro. 

Retailul alimentar din România a avut o dezvoltare fără precedent, în ultimii ani, cu foarte mulți jucători, între care Carrefour, Mega Image, Kaufland, Auchan, cu investiții de sute de milioane de euro și mii de angajați.