RĂZBOIUL CONTINUĂ: Moscova şi Kievul nu au ajuns la un acord

Moscova şi Kievul nu au ajuns la un acord cu privire la reducerea preţurilor la gazele ruseşti sau la aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală, condusă de Moscova, a declarat sâmbătă Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Reuters.

Oficialul rus a afirmat că Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Viktor Ianukovici s-au întâlnit vineri la Soci, în sudul Rusiei, unde liderul de la Kiev a făcut o escală după vizita efectuată în China. Potrivit lui Peskov, cei doi lideri au discutat despre ‘cooperarea în domeniul energetic’.

‘Niciun acord final nu a fost încheiat’, a afirmat Peskov.

În contextul apropiatei reuniuni de la Moscova a Comisiei interguvernamentale Rusia-Ucraina, cei doi preşedinţi ‘au discutat despre posibila continuare şi dezvoltare a cooperării în sectoarele industrial şi tehnologiilor avansate, în special în construcţia de avioane şi nave, şi în domeniul explorării spaţiale’, a spus Dimitri Peskov.

‘Putin şi Ianukovici au mai discutat în legătură cu starea actuală şi perspectivele cooperării bilaterale în domeniul monetar-financiar’, a adăugat reprezentantul Kremlinului.

Sursa: Agerpres