PSD a trecut la amenințări! Vor fi demiși: Cine a ajuns pe lista neagră

Preşedintele executiv al PSD a lansat sâmbătă o serie de ameninţări. Partidul trebuie să devină un instrument eficient, iar miniştrii din Guvern vor avea viaţă grea dacă nu-şi îndeplinesc promisiunile.

Președintele executiv al PSD şi ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, a fost prezent la filiala PSD Mureș, alături de preşedintele Viorica Dăncilă și secretarul general Mihai Fifor. Teodorovici a declarat acolo că partidul trebuie să fie „intransigent” cu propriii miniștri, că membrii Guvernului vor avea „viață grea” și că miniștrii care nu respectă la virgulă ce și-au asumat vor fi schimbați din funcție, relatează Ştiripesurse.

„Trebuie să vorbiţi despre realizări, domni şi doamne primari, în afara partidului. Să faceţi oamenii să vadă clar, să compare ce au facut unii şi alţii. Vrem, nu vrem, acest partid e cel care a făcut pentru ţară, fiind cel mai important partid după Revoluţie. Trebuie să schimbăm şi noi unele lucruri în partid. La nivelul guvernării, fiecare ministru, colegii vor avea viaţă grea. Acum ca preşedinte executiv am aceasta obligaţie faţă de dumneavoastră, de partid, Guvern, ţară, să fim intransigenţi cu ai noştri, cu noi. Miniştrii trebuie să facă la ziua şi la ora la care şi-au asumat. Nu trebuie să avem niciun fel de îngăduinţă pentru cine vrea să fie ministru. E cam greu, dar se lucrează în acest sens. Altfel, vor veni alţii care vor inţelege asta”, a declarat Eugen Teodorovici.