Pro Tv a fost zguduit din temelii! Ce a reușit Antena 1

Luni seară, Antena 1 s-a bucurat de un mare succes, cum rar se întâmplă. În fiecare seară televiziunile generaliste se luptă pentru primul loc în topul audiențelor, iar de cele mai multe ori, Pro Tv este marele învingător. Aseară lucrurile au stat puțin diferit.

Luni seară, Antena 1 a dat lovitura prin difuzarea emisiunii Asia Express. La nivel national, emisiunea a strâns aproape 1.650.000 de telespectatori, în minutul de maximă  audiență. În timp ce Pro Tv a reușit să înregistreze doar 6,8 puncte de rating pentru publicul comercial, Antena 1 a reușit performanța de a se clasa pe primul loc, cu 8,2 puncte de audiență.

Ediție cu surprize luni seară, pentru vedetele rămase în cursa celui mai dur reality show, Asia Express- Drumul Elefantului. Cele cinci cupluri ce au reintrat în lupta pentru cea de-a doua imunitate a etapei au fost reconfigurate chiar înainte de prima misiune: ”Mi-a picat fața, pentru că eu și George încă nu ne-am adaptat unul cu celălalt!”, a spus Șerban Copoț. Astfel, echipele au reintrat în vria competiției într-o nouă formulă și au luptat alături de cei pe care, până în acel moment, îi considerau rivali. Și la orașe postul Antena 1 a ieșit victorios, înregistrând o cotă de 6,0%, comparativ cu Pro Tv, care a reușit să consemneze o audiență de 6,6.

Astă seară, concurenții de la Asia Expres se vor lupta pentru a rămâne în concurs, șansa lor depinzând doar de culoarea elefantului din cutia securizată, însă până la decizia finală, echipele vor trece printr-o serie de misiuni care îi vor epuizda, atât fizic, cât și psihic.