Printre cele mai cumpărate produse online. Valoarea medie a unei comenzi, 70 lei

Ultimii ani au demonstrat că printre cele mai cumpărate produse online nu sunt doar hainele și electronicele și electrocasnicele, ci și cărțile. Retailerii prezenți pe acet segment au înregistrat creșteri pe mai multe categorii, între care Beletristică și Dezvoltare personală.

De exemplu, retailerul online de carte Libris.ro a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 31,2 milioane de lei, în creștere cu 14% față de anul anterior. Valoarea medie a unei comenzi plasate pe Libris.ro a crescut anul trecut cu 20% față de 2016, până la pragul de 70 lei. 

Cele mai vândute categorii de produse au fost Beletristică, Dezvoltare personală și Cărți pentru copii. Categoria cu cea mai mare creștere față de 2016 a fost Jocuri, unde creșterea a fost de 92%.  

“Remarcăm pe 2017 o creștere pe domeniul Dezvoltare Personală, prin publicarea în 2017 a cărții „De vorbă cu mine însumi” – Prentice Mulford, dar și a domeniului Artă, Arhitectură, Design, prin apariția “Atlasului frumuseții Femeile lumii în 500 de portrete” – Mihaela Noroc. Beletristica are an de an o serie de apariții care o mențin mereu pe același trend crescător. 
Dincolo de partea de carte, interesantă a fost creșterea cu 92% în categoria Jocuri pe care am introdus-o la începutul anului trecut, dar care a fost apreciată în special în combinație cu cărțile pentru copii” declară Laura Țeposu, Fondator și Director Dezvoltare Libris.ro. 

Cei mai mulți cumpărători sunt femei (70%), cu vârste între 22-45 ani (60%), urmate de 18-24 ani (24%), cu studii medii și peste medii, din mediul urban. Peste 50% dintre vizite vin de pe dispozitive mobile, iar orașele din care se plasează cele mai multe comenzi sunt București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Ploiești, Oradea și Craiova.

În 2018 compania va finaliza investiția în noul depozit de carte, care va găzdui peste 3 milioane de volume în stoc permanent și va permite lărgirea tuturor gamelor de produse comercializate. Construcția depozitului a demarat în 2017, iar investiția se ridică la peste 3 milioane de euro.

“Noul depozitul ne va permite să dispunem de un număr mai mare de produse. Momentan punem la dispoziția publicului aproape 100.000 titluri, dintre care mai mult de o treime sunt cărți în limba română. Ne propunem mărirea ofertei de carte în limba română cu până la 30%, a jocurilor, dar și a produselor asociate lecturii (semne de carte, lămpi pentru citit etc)”, mai spune Laura Țeposu.