Preşedintele sirian consideră că e aproape de victorie

Preşedintele sirian Bashar al-Assad afirmă că Guvernul său este pregătit să negocieze ”totul” în cadrul negocierilor de pace din Kazahstan, deşi în opinia sa nu ştie cine reprezintă opoziţia. Într-o serie de declaraţii pentru presa franceză, acesta mai spune că armistiţiul mediat de Turcia şi Rusia ar fi în prezent încălcat.

Întrebat dacă Guvernul este pregătit să discute despre poziţia sa ca preşedinte, al-Assad a răspuns că ”da, dar poziţia sa este legată de Constituţie”. El a adăugat că orice problemă constituţională va trebui supusă unui referendum. Pe de altă parte, președintele sirian Bashar al-Assad s-a plâns că armistiţiul ar fi deja încălcat şi spune că, la rândul său, s-a declarat hotărât să elibereze "fiecare centimetru pătrat din teritoriul" țării sale pentru că ar deţine « legitimitatea » și « sprijinul popular ».

"Avem legitimitatea să eliberăm orice zonă controlată de teroriști, indiferent cum se numesc. Indiferent dacă se numesc Statul Islamic sau Al-Nusra sau se declară moderați sau chiar Căști Albastre", a spus președintele sirian la postul privat de radio RTL. În acest interviu, acordat de asemenea și postului de radio France Info, președintele sirian a afirmat că regimul său este "pe calea victoriei", după recucerirea Alepului, al doilea oraș sirian.

Următorul pas ar urma să fie eliberarea unei zone de lângă Damasc în care insurgenţii deţin controlul asupra principalelor rezerve de apă ale capitalei. În fine, întrebat despre crimele de război de care este acuzat regimul de la Damasc, președintele sirian a răspuns că dacă acuzaţiile ar fi fost adevărate "nu am mai fi avut sprijin, guvernul nu ar mai fi în funcție ». « Nu poți avea sprijin popular dacă îți ucizi propriii cetățeni. Prin urmare, această poveste nu ține”, a insistat Al Assad.

SURSA: RFI