Președintele CCR: Vom stabili un termen de judecată în legătură cu sesizările preşedintelui Klaus Iohannis

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, a declarat vineri că CCR va stabili un termen de judecată în legătură cu sesizările preşedintelui Klaus Iohannis şi CSM în contextul OUG de modificare a Codurilor penale după ce va fi primit şi ultimul punct de vedere de la instituţii.

Prezent vineri la şedinţa Comisiilor juridice din Parlament, unde a fost discutat bugetul Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu a fost întrebat de jurnalişti dacă cele două sesizări primite de la preşedintele Klaus Iohannis şi CSM vor fi discutate înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de modificare a Codurilor penale.

"Noi suntem obligaţi să vedem cu seriozitate orice sesizare primim şi o să-i dăm şi termen şi o să-i dăm şi atenţia cuvenită. Noi avem nişte termene şi avem în vedere şi conţinutul ordonanţei şi vom acţiona în consecinţă. (…) Când vom primi ultimul punct de vedere, o să stabilim şi un termen de judecată pe care îl vom anunţa atunci", a spus Dorneanu, citat de Agerpres.

La un moment dat, Valer Dorneanu a fost deranjat de întrebările insistente ale jurnaliştilor, care doreau să afle dacă va ţine cont de "vocea străzii" sau ce îi va spune "conştiinţa" când va analiza sesizările respective.

"Nu vreţi să vă spun ce am visat azi-noapte sau ce gândesc? Nu e cazul să îmi puneţi o asemenea întrebare, ce spune conştiinţa mea despre stradă sau ce spune conştiinţa mea despre popor sau despre Constituţie", a replicat Dorneanu.

Şeful CCR a precizat că nu a discutat în ultimele zile cu preşedintele Klaus Iohannis şi nici cu Liviu Dragnea sau premierul Sorin Grindeanu.

Curtea Constituţională a înregistrat, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind constatarea unui conflict juridic între puterile statului, urmând ca până pe 7 februarie părţile implicate să transmită punctele de vedere. Termenul de discutare a sesizării se va stabili după transmiterea acestora.

CCR a stabilit aceleaşi termene ca şi în cazul sesizării preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională dintre autoritatea executivă reprezentată de Guvernul României şi autoritatea legiuitoare reprezentată de Parlament, precum şi dintre autoritatea executivă şi autoritatea judecătorească reprezentată de CSM.
Sursa: Agerpres